“De ce îţi place Mihaela Runceanu?” “Cum de ştii atâtea despre ea, când aveai doar 7 ani şi 10 luni
atunci când a plecat dintre noi?” Unele guri mai rele mi-au spus “cum îţi permiţi să scrii şi
să vorbeşti despre ea, când nici măcar nu ai cunoscut-o???”
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care
le-am primit din 2007, încoace.
Îmi place Mihaela Runceanu
pentru că a transmis tot ceea ce a cântat. După părerea mea, prototipul vocii
cristaline a fost cea a Mihaelei Runceanu, voce care a beneficiat şi de o
tehnică excepţională. A trăit aproape fiecare piesă pe care a interpretat-o. Am
admirat-o şi pentru feminitatea şi delicateţea ei. Puţine soliste (atât de la
noi, cât şi din străinătate) au avut feminitatea ei. De asemenea, am admirat-o
şi pentru felul în care şi-a pregătit elevii de la Şcoala Populară de Artă.
Mulţi dintre aceştia, precum Silvia Dumitrescu, Marina Florea, Mădălina Manole,
Adrian Enache au devenit vedete incontestabile ale muzicii pop româneşti.
Din păcate, nu am cunoscut-o
personal pe Mihaela Runceanu. Am văzut-o o singură dată, de la distanţă, la
început de septembrie 1988, la Teatrul de Vară din Mamaia. Era chiar în timpul
Festivalului de la Mamaia. Artista, împreună cu mai multe persoane, se grăbea
să meargă la intrarea artiştilor. Totul a durat doar câteva secunde.
Dacă ar fi să aleg în mod obiectiv
5 piese ale Mihaelei Runceanu (în mod subiectiv aş alege 50), acestea ar fi: “E-adevărat,
iubirea mea” (1984 – primul mare succes), “De-ar fi să vii” (1986),
“Iartă” (1987), “Pentru voi, muguri noi” (1988), “Fericirea are
chipul tău” (1989). Acestea sunt 5 bijuterii ale muzicii pop/uşoare româneşti
care se cântă şi azi în festivaluri şi concursuri de tinere talente.
Am să încep cu începutul.
Îmi cer scuze dacă voi folosi
cam des expresia “îmi aduc aminte”.
Potrivit bunicilor mei, la
vârsta de 2 ani, eram deja un admirator al Corinei Chiriac şi al muzicii
uşoare. Aceste pasiuni mi le-am păstrat şi în ziua de azi.
Pe Mihaela Runceanu am văzut-o,
pentru prima dată la televizor, în anul 1986. Aveam 4 ani şi câteva luni. Este vorba de “E-adevărat,
iubirea mea” – una dintre piesele ei de rezistenţă.
Eram la bunicii mei acasă şi
bunica mea Iolanda, le avea în vizită pe prietenele ei. Toate prietenele ei (ca
şi bunica), erau nişte doamne adevărate. Doamne, care încă mai păstrau tot ceea
ce era mai frumos din România interbelică. Îmi aduc aminte că, în timp ce
Mihaela Runceanu cânta, ele erau plăcut impresionate. Iată câteva din comentariile
lor, aşa cum mi le aduc aminte.
“Dă mai tare
televizorul, Iolanda dragă, că are şarm fata aceasta care cântă”.
“Uită-te, dragă, ce feminină
este fata aceasta! Este comme il faut (cum trebuie)”.
“Fata aceasta cântă ca o privighetoare”.
Mi-a plăcut foarte mult şi “Voi
ne-aţi
promis cetăţi”, duetul Mihaelei Runceanu cu Adrian Daminescu, prezentat la Festivalul
“Mamaia’86”.
În 1987, în cadrul Festivalului
“Melodii’86”, m-a frapat faptul că
avea lacrimi în ochi, atunci când interpreta “De-ar fi să vii”.
Alte piese care mi-au plăcut la
vremea respectivă, au fost: “Să fim copii” şi “Haide, spune!”
Am devenit un admirator al Mihaelei Runceanu în anul
1988, atunci când a apărut piesa “Pentru voi, muguri noi”. Am adorat şi ador
această piesă.
Apoi, în toamna lui 1988, când
am intrat în clasa I, a apărut “cântecul cu Nelu” –
piesa “A doua zi”.
Îmi aduc bine aminte de
Autograful Muzical, care s-a difuzat la TVR într-o sâmbătă geroasă din ianuarie
1989 (în cartea domnului Peneş,“Mihaela
Runceanu - Un cântec ucis”, am aflat că acest autograf
muzical a
fost difuzat pe 28 ianuarie 1989). Eram la bunici şi asteptam cu nerăbdare
emisiunile de divertisment de sâmbătă şi duminică după-amiază. Îmi aduc aminte
că era un frig teribil în casă. Eu aveam mânuşi şi caciulă în cap, iar bunicul
meu încerca să prindă “Europa Liberă” la radio. Din “Autograful muzical”, care s-a difuzat atunci, mi-a rămas întipărită
în memorie piesa “Clipe ce dor”.
Eram încă un copil, care doar ce învăţase să scrie,
să citească şi să socotească, dar îmi aduc bine aminte de frigul, cozile şi
mizeria din acei ultimi ani ai “Epocii de Aur”. Dar, Doamne, ce copil fericit şi fără griji eram.
Acum, când dau timpul înapoi,
privesc primii 8 ani din viaţa mea, ca cei mai frumoşi ani ai copilăriei mele.
Eram rasfăţat, iar bunicii, Iolanda şi Mircea, îmi făceau toate poftele.
Sora bunicii, care era stabilită în străinătate, şi nişte prieteni din Franţa,
trimiteau, în mod regulat, pachete cu mâncare şi reviste. Tata, care lucra ca
pilot în port, mă scotea la plimbare şi îmi aducea, spre disperarea bunicii,
doze mici de Coca-Cola. Mama era singura care era severă cu mine dar, la
fiecare salariu, îmi cumpăra câte un disc LP. De la mama am câteva dintre
discurile “Mamaia’86”, “Mamaia’87”, “Mamaia’89”, unde Mihaela era şi ea
prezentă cu una-două piese
O altă piesă pe care am adorat-o a fost, “Cântă iubirea” – ultimul succes al Mihaelei Runceanu. Îmi aduc
aminte că eram la mama şi îmi scriam temele la matematică (o materie pe care am
urât-o din tot sufletul şi de care nu am scăpat decât în 1996, când am intrat
la un liceu cu profil uman). Doar ce terminasem de făcut tema şi, deodată, s-a difuzat
la televizor, clipul piesei respective. Era în seara zilei de 07 octombrie
1989. Tot restul lunii octombrie, piesa a fost difuzată la Radio. Îmi aduc
aminte că, adesea, atunci când mama mă trezea să merg la şcoală (trezitul de
dimineaţă este un alt lucru pe care nu-l suport), la radio se difuza “Cântă
iubirea”.
Apoi, la început de noiembrie,
Irina, o vecină de bloc, venise să bea cafeaua cu mama şi, deodată i-a spus:
“Ligia, nu o să-ţi vină să crezi!!! Pe
Mihaela Runceanu au omorât-o nişte bandiţi!!!!”.
Până la lovitura de stat din 22
decembrie 1989, acesta a fost subiectul despre care a discutat toată România:
“Mihaela Runceanu a fost omorâtă şi jefuită!”.
La bunici acasă, am văzut
anunţul din ziarul “România Liberă”. Am să reproduc âteva dintre anunţuri aici. Acestea au
fost publicate în ziarele "Scînteia" şi "România Liberă",
între 01 şi 04 noiembrie 1989.
De ce a murit această mare
artistă??? Ce s-a întamplat cu adevărat în acea noapte de 31 octombrie spre 1
noiembrie 1989??? De ce oare, în primele ore ale zilei de 01 noiembrie 1989, în
preajma Congresului al - XIV - lea al PCR, atunci când întreg Bucureştiul era
luminat şi împânzit de patrule ale Miliţiei (una dintre acestea fiind chiar
vizavi de apartamentul Mihaelei, situat pe Şoseaua Mihai Bravu), s-a putut
comite, în doar 2 ore şi în acelaşi loc (un bloc de 40 de apartamente), o
crimă, un jaf şi un incendiu, fără ca nimeni să nu afle şi să nu audă
nimic? Putea face un singur om aceste lucruri într-un timp aşa de scurt
şi fără nici un ajutor? Ca să nu mai vorbim despre închisul şi
deschisul uşilor de la apartament, din scară şi de la maşină. Vom afla vreodată adevărul? Sau
moartea Mihaelei Runceanu va rămâne, în continuare, una dintre enigmele criminalisticii
româneşti? Asta numai Dumnezeu ştie. Orice ar fi, răul a fost comis.
Şi totul s-a întâmplat în acea
toamnă tulbure a anului 1989, ultima din epoca Ceauşescu. Dealtfel, cuplul
Ceauşescu i-a supravieţuit Mihaelei Runceanu doar o lună şi 3 săptămâni. Cei
doi au sfârşit sub ploaia de gloanţe din spatalele Unităţii Militare de la
Târgovişte (unitate unde bunicul meu şi-a efectuat stagiul militar în 1932),
chiar în ziua de Crăciun a anului 1989.
Datorită acestei morţi tragice,
asemeni lui Marilyn Monroe sau Prinţesei Diana (păstrând proporţiile,
bineînţeles), Mihaela Runceanu are o aură de mister şi va rămâne veşnic tânără.
Au venit tumultoşii ani’90. Îmi aduc aminte că, de
ziua mea, pe 05 ianuarie 1990, am primit cadou ultimul disc al artistei, “Pentru voi, muguri
noi”, lansat cu numai două zile înainte de tragicul ei sfârşit.
Până prin 1994-1995, am
continuat să ascult muzică uşoară românească. Apoi, m-am lăsat şi eu vrăjit de
televiziunea prin cablu, MTV, Madonna, Roxette, George Michael, U2, Duran
Duran, Depeche Mode, Ace of Base, Michael Jackson, etc...
În 2000, la 18 ani, după ce am
luat Bacalaureatul şi am fost admis la Facultatea de Litere din oraşul natal,
bunicii mei mi-au spus ceva ce nu am să uit niciodată.
"Mircică, asta este ultima
ta vară fără griji. Ultima vară a copilăriei. Carpe diem (trăieşte clipa), apoi
fă un bilanţ la toată viaţa ta de până acum."
Câtă dreptate au avut. Nu numai
că a fost ultima mea vară fără griji, dar, în următorii 5 ani, aveam să-i pierd
pe amândoi. Am făcut cunoştiinţă de timpuriu cu despărţirile.
M-am gândit mult în toamna
acelui an, la tot ceea ce făcusem şi trăisem până atunci. La tot ce a fost până
în 1989 şi după. Astfel, am revenit la muzica pop românească din anii’80, şi am
ajuns să o apreciez şi mai mult.
În toamna anului 2005, am
început să lucrez la mini biografia artistică a Mihaelei Runceanu. Am citit şi
recitit celebra biografie, scrisă de domnul Nicolae Peneş. Am început să
cercetez prin biblioteci toată presa anilor '70 şi '80 şi am găsit nişte materiale
foarte utile.
Pe 06 februarie
2007, am contribuit cu această biografie artistică pe Wikipedia românească.
Apoi, în toamna anului 2007, am contribuit cu această biografie artistică şi la
siteul http://www.spiritus.ro/mihaela_runceanu.htm
- primul site care a dedicat una dintre paginile sale, Mihaelei Runceanu.
În toamna lui 2007,
am cunoscut-o pe Nicoleta Opaiţ, o mare iubitoare a muzicii Mihaelei Runceanu,
care mi-a furnizat foarte multe materiale.
În vara lui 2009,
domnii Mihai Bogatu şi Aurel Toma, oamenii de bază ai Fan Clubului
"Mihaela Runceanu", mi-au oferit şi ei o serie de noi
materiale.
În toamna anului
2009, i-am cunoscut, în sfârşit, pe părinţii Mihaelei, Nicolae şi Lenuţa
Runceanu, care mi-au oferit o serie de documente inedite.
De asemenea Dănuţ
Popovici, alt admirator al Mihaelei Runceanu, mi-a pus la dispoziţie o colecţie
întreagă cu materiale de presă.
Bogdan Ioniţă, cel
care a trecut pe sistem DVD toată arhiva video a Mihaelei, mi-a dat şi el o
serie de materiale despre ea.
Marian Stere, de la
Radio România Internaţional, m-a ajutat enorm cu nişte materiale din colecţia
sa.
Tuturor celor de mai
sus şi nu numai, le multumesc pentru sprijinul acordat în realizarea biografiei
artistice a uneia dintre cele mai populare interprete de muzică pop şi
profesoare de canto din anii'80.
Aşa s-au născut Canalul Youtube
al artistei (în septembrie 2008) şi acest modest site/blog (în ianuarie 2011).
Aveţi scris, la secţiunile
"Biografie", "Repertoriu" şi "Media" ale acestui
site-blog, un rezumat la tot ceea ce am făcut până în prezent.
Sa dea Domnul ca noi toţi,
admiratorii Mihaelei Runceanu şi ai muzicii pop/uşoare româneşti din
anii'70-'80, să păstrăm vie amintirea ei şi s-o transmitem şi generaţiilor
următoare.
Dragă Mihaela Valentina,
îţi mulţumesc că ai existat, mulţumesc părinţilor tăi Nicolae şi Lenuţa
Runceanu că te-au creat, şi îţi mulţumesc că, după peste 20 de ani de la
plecarea ta în altă lume, continui să ne inspiri. La mulţi ani de eternitate!
DUMNEZEU SĂ TE IERTE ŞI SĂ TE ODIHNEASCĂ!
Al dvs,
Mircea 82
