Biografie


MULŢUMIRI

Am început să lucrez la această biografie artistică în 2005, având la bază cartea domnului Nicolae Peneş - "Mihaela Runceanu - Un cântec ucis''. Îi mulţumesc domnului Nicolae Peneş, pentru apariţia acestei cărţi. 
Începând cu toamna anului 2005, am petrecut ore şi zile în sălie de lectură ale Bibliotecii Judeţeane "I.N. Roman" din Constanţa, cautând materiale despre Mihaela Runceanu, în publicaţii precum "Litoral", "Săptămâna", "Informația Bucureștiului", "Contemporanul" și altele. Apoi, din 2011, am continuat cercetările la biblioteci din București, cum ar fi Biblioteca Centrală Universitară Carol I sau Biblioteca Academiei Române
Și în prezent, continui să merg la bibliotecă, să mai caut în publicaţiile vechi şi încă mai găsesc materiale inedite, pe care le adaug la biografie. 
Pe 06 februarie 2007, am contribuit cu această biografie artistică pe Wikipedia românească. Apoi, în toamna anului 2007, am contribuit cu aceeași biografie şi la siteul http://www.spiritus.ro/mihaela_runceanu.htm - primul site care a dedicat una dintre paginile sale, Mihaelei Runceanu. 
În toamna anului 2007, am cunoscut-o pe Nicoleta Opaiţ, o mare iubitoare a muzicii Mihaelei Runceanu, care mi-a furnizat foarte multe materiale. 
În vara anului 2009, domnii Mihai Bogatu şi Aurel Toma, oamenii de bază de la Fan Clubul "Mihaela Runceanu", mi-au oferit şi ei o serie de noi materiale. 
Pe 31 octombrie 2009, i-am cunoscut, în sfârşit, pe părinţii Mihaelei, Nicolae şi Lenuţa Runceanu, care mi-au oferit o serie de documente inedite. 
De asemenea, în noiembrie 2009, Dănuţ Popovici, alt admirator al Mihaelei Runceanu, mi-a pus la dispoziţie o colecţie cu materiale de presă. 
În 2010, Bogdan Ioniţă, interpret, solist vocal al Ansamblului "Ciocârlia" al M.I.R.A., cel care a trecut pe sistem DVD toată arhiva video a artistei, mi-a oferit o serie de materiale. 
Începând cu noiembrie 2010, Marian Stere, textier, interpret și realizator la Radio România Internaţional, m-a ajutat enorm cu materiale din colecţia sa și mi-a oferit multe date importante despre înregistrările Mihaelei Runceanu
În iunie 2011, Teodor Isaru, regizor muzical la Radio România și casa de discuri "Electrecord", mi-a oferit și el multe date importante despre înregistrările Mihaelei Runceanu.
În ianuarie 2012, domnul Nicolae Moranciu, mi-a furnizat date importante despre turneul Mihaelei Runceanu in URSS.
În toamna anului 2013, Carmen Anton, interpretă de muzică pop/ușoară, laureată a Concursului TV "Steaua fără Nume", a Festivalului Național de Muzică Ușoară de la Mamaia şi bună prietenă a Mihaelei Runceanu, mi-a furnizat date importante despre primii ani de activitate ai acesteia.
În septembrie 2020, Aurora Spasinovici (Aurora Jalbă), interpretă de muzică pop/ușoară lansată în anii '70, în prezent hair stilistă, machieuză și peruchieră la Teatrul Evreiesc de Stat din București, mi-a furnizat date importante despre primii ani de activitate ai Mihaelei Runceanu.
Fiiind ultimul an din viața artistei, 1989 este singurul în care am trecut în revistă orice informație pe care am găsit-o, inclusiv evenimente mai puțin importante, cum ar fi unele spectacole și turnee în București sau restul țării.
Tuturor celor de mai sus şi nu numai, le multumesc pentru sprijinul acordat în realizarea biografiei artistice a neuitate Mihaela Runceanu.

BIOGRAFIE ARTISTICĂ
1955 
  • În dimineaţa zilei de 4 mai, la ora 05:45, Mihaela Valentina Runceanu se naşte la Buzău.
  • După două luni şi jumătate, părinţii Nicolae şi Lenuţa Runceanu se întorc cu Mihaela Runceanu în raionul Cislău, comuna Pătârlagele (Buzău), unde aceştia îşi aveau locul de muncă din anul 1953.
1958
  • Părinţii se mută cu serviciul la Orbeni (la circa 30 de km de Bacău). Aici Mihaela Runceanu va descoperi pasiunea pentru vioară. Tot aici, când nici nu intrase în clasa I, este inclusă într-o brigadă artistică, condusă de tatălui său.
1962-64 
  • Urmează clasa I şi jumătate din clasa a-II-a la Orbeni (Bacău), unde părinţii se mutaseră cu serviciul. 
1964-70
  • În primăvara anului 1964, mama Mihaelei Runceanu se mută cu serviciul la Buzău. Se stabilesc la bunica maternă, în fostul sat Simileasca, devenit, în timp, cartier al oraşului Buzău. Tatăl artistei va ramâne la Orbeni până în 1966. În 1968, familia Runceanu se mută intr-un apartament pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din Buzău. 
  • Continuă cursurile la Şcoala Elementară de pe lângă Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Buzău. Profesor de vioară: Eufrosina Tomescu, soţia directorului şcolii, Constantin Tomescu. 
  • Mihaela Runceanu îşi va petrece majoritatea vacanţelor de vară la bunicii paterni în satul Runcu din comuna Pârscov, judeţul Buzău (în zona Subcarpaţilor de Curbură, în Valea Buzăului, pe malul stâng al râului Buzău).
1970-74 
  • Urmează Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Buzău, pe care îl absolvă, ca şef de promoţie. 
  • În perioada liceului, cântă în orchestra simfonică a oraşului, care se afla pe lângă Casa Municipală de Cultură. Aşa cum ne este relatat în cartea "Mihaela Runceanu - Un cântec ucis", scrisă de Nicolae Peneş, orchestra era alcătuită din cele mai diverse categorii de oameni, iubitori ai muzicii culte (profesori, avocaţi, ingineri, medici etc.) Cei mai mulţi erau elevi şi profesori de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Buzău, al cărui director, profesorul Constantin Tomescu, a fost o perioadă şi animatorul formaţiei. Ulterior, bagheta de dirijor a fost preluată de unul dintre tinerii profesori ai liceului, Tiberiu Tănase. Acesta a fost profesorul de teorie şi solfegiu al Mihaelei Runceanu. Alături de orchestra simfonică a oraşului, Mihaela Runceanu, care a cântat inițial la vioara a doua, apoi la vioara întâi, efectuează numeroase turnee în țară, dar și în străinătate.
1973
  • Pe 26 ianuarie, ca violonistă a Orchestrei Simfonice din Buzău, îi apare o fotografie în ziarul local "Viața Buzăului". Aceasta este prima apariție în presă a Mihaelei Runceanu.
  • Pe 16 februarie, ca violonistă a Orchestrei Simfonice din Buzău, este din nou menționată în ziarul local "Viața Buzăului". 
  • Pe 11 martie, la Casa Municipală din Buzău, participă la secțiunea "Muzică Ușoară" a celei de-a 05-a ediții a Concursului de Muzică Ușoară și Populară "Tinerețea Buzoiană" (10 și 11 martie - Concursul, 20 martie - Gala Laureaților).
  • Pe 20 martie, la Casa Municipală din Buzău, în cadrul Galei Laureaților celei de-a 05-a ediții a Concursului de Muzică Ușoară și Populară "Tinereţea Buzoiană", Mihaela  Runceanu obţine Premiul I (Marele Premiu, la egalitate cu interpretul Constantin Ungureanu) la secțiunea "Muzică Uşoară". Acesta este prima participare la un festival/concurs şi primul premiu obținut de Mihaela Runceanu, ca interpretă de muzică pop/uşoară. Este acompaniată de colegii din Orchestra Simfonică a oraşului. Cu această ocazie, pe 23 martie, îi apare din nou o cronică şi o fotografie în ziarul "Viața Buzăului". 
  • În perioada 23–25 martie, la Casa de Cultură din Râmnicu Sărat, participă la cea de-a 05-a ediție a Festivalului-Concurs de Muzică Ușoară "Cântecul Orașului" (Râmnicu Sărat, județul Buzău). Din păcate, nu câștigă nici un premiu, dar primește o Diplomă de Participare. Concurenții au fost acompaniați de Orchestra Casei de Cultură din Râmnicu Sărat, condusă de profesorul Eusebiu Semionovici. Marele Premiu a fost obținut de interpreta Doina Stănescu. Din juriu au făcut parte Aurel Giroveanu (compozitor), Titus Munteanu (redactor Televiziunea Română)
  • Pe 31 martie, este din nou menționată în ziarul local "Viața Buzăului", într-o cronică despre Concursul de Muzică Ușoară și Populară "Tinereţea Buzoiană".
  • În perioada 04–18 iulie, ca violonistă, alături de Orchestra Simfonică din Buzău, efectuează un turneu în fosta republică Cehoslovacă (Praga, Karlovy Vary, Bojnice, etc.). Turneul a fost un schimb cultural-artistic între Ansamblul coral-simfonic al Casei Municipale de Cultură din Buzău și Ansamblul muzical din districtul Topolcany din fosta Republică Cehoslovacă. Cu ocazia acestui turneu, din nou alături de Orchestra Simfonică din Buzău, vizitează și Ungaria (Budapesta). Aceasta a fost prima ieșire peste hotare a tinerei artiste.
1974
  • În luna iunie, absolvă Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Buzău, ca şef de promoţie.
  • Īn vara acestui an, este admisă cu media 9,95, la Conservatorul de Muzică "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie şi Muzicologie, secţia Pedagogie, clasa Profesor Victor Giuleanu. Este a 17-a pe listă, ultima medie de intrare fiind 8,50. Este colegă de grupă şi, pentru o perioadă, de cameră de cămin cu Angela Ciochină, o viitoare talentată interpretă de muzică pop/uşoară. 
  • Începând cu toamna acestui an, urmează, în paralel, cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti, clasa de Canto Muzică Uşoară, condusă de profesoara Nina Bercaru. În cartea "Mihaela Runceanu - Un cântec ucis", scrisă de Nicolae Peneş, doamna Nina Bercaru a povestit: "Pe toată perioada celor trei ani de cursuri a fost extrem de sârguincioasă, de receptivă şi aceasta la un student de conservator care pe deasupra ştia să cânte la un instrument (vioară) şi care citea note la prima vedere, fără dificultate. Această ciudăţenie, să zic aşa, se datora şi faptului că la consevator studiile se făceau doar pentru muzică clasică, muzica uşoară nu era băgată în seamă, fiind considerată gen minor. Şcoala Populară de Artă avea în schimb trei catedre de canto ai căror profesori erau Florica Orăscu, Gloria Bordea şi... Nina Bercaru". Tot Nina Bercaru o va însoţi pe Mihaela Runceanu la majoritatea concursurilor și festivalurilor la care va participa în perioada 1975-76. Corepetitor la aceeaşi clasă, pianistul Sorin Barbu. 
  • În aceeași perioadă, este remarcată de compozitorul George Grigoriu. Fiind colaborator al Școlii Populare de Artă, compozitorul a fost invitat de către doamna Nina Bercaru la o audiție cu elevii săi. Alături de Nina Bercaru, George Grigoriu a sprijinit-o mult pe Mihaela Runceanu în primii ani de activitate. 
1975
  • Varianta instrumentală a melodiei "Speranţe vis, speranţe flori" (George Grigoriu), figurează pe coloana sonoră a filmului "Actorul şi sălbaticii" (regia: Manole Marcus). Premiera filmului are loc pe 20 ianuarie 1975.
  • Pe 15 aprilie, la Mangalia, participă la un concert, din cadrul celei de-a 05-a ediţii a concursului "Steaua litoralului". Mihaela Runceanu şi Mihaela Oancea fac parte din cei 31 de interpreți de muzică uşoară selecţionaţi pentru faza finală a Concursului Interjudeţean de Interpretare a Muzicii Populare şi Muzicii Uşoare Româneşti "Steaua litoralului". Concurenţii de la secţiunea Muzică Uşoară, au fost acompaniaţi de către orchestra Teatrului de Revistă "Fantasio" din Constanța, dirijată de Aurel Manolache. Prezentator: Ion Mustaţă. Preşedintele juriului: compozitorul Temistocle Popa.
  • În perioada 0811 mai 1975, la Sala Sporturilor din Constanţa, are loc cea de-a doua fază finală a celei de-a 05-a ediţii a Concursului Interjudețean "Steaua litoralului". Pe 11 mai, Mihaela Runceanu obţine Trofeul “Steaua litoralului”, la Secţiunea Muzică Uşoară. Printre laureați s-au mai numărat Mihaela Oancea, Mariana Ritz şi Ionel Felician. Concurenții au fost acompaniați de orchestra Teatrului de Revistă "Fantasio". Dirijor: Aurel Manolache. Președintele juriului: compozitorul Temistocle Popa.
  • Pe 12 iulie, debutează la Televiziunea Română (singurul post TV din România, în perioada 1956-1990), în emisiunea "Voci tinere... la Râmnicu Vâlcea", realizată de Simona Patraulea și Sorin Grigorescu. În cadrul emisiunii, pe lângă Mihaela Runceanu, au mai evoluat tinerii interpreți, Angela Ciochină, Aida Ianculescu, Jeanina Matei, Viorel Faur și Daniel Fânățeanu. Conform povestirilor doamnei Lenuța Runceanu (mama Mihaelei Runceanu), artista a filmat un clip la piesa "Te ştiu demult" (Muzica: George Grigoriu). Aceasta a fost și prima înregistrare audio, pe care a efectuat-o în studioul muzical al Televiziunii Române. 
  • În perioada 0205 august, la cea de-a 8-a ediţie a “Festivalului Tinereţii”, care s-a desfăşurat la Grădina de Vară din staţiunea Amara, Ialomiţa, Mihaela Runceanu este distinsă cu Menţiune. Trofeul a fost câştigat de Angela Ciochină, Premiul I de Mihaela Oancea iar Premiul II de Mirela Voiculescu. Ediția din acest an este realizată de Sorin Grigorescu și Simona Patraulea. Din juriu au făcut parte (în ordine alfabetică): Vasile Donose (muzicolog, preşedintele juriului), Grigore Constantinescu (critic muzical), Nicolae Dragoş (poet, redactor-șef al revistei "Luceafărul"), George Grigoriu (compozitor), Mişu Iancu (compozitor), Smaranda Oţeanu (ziaristă), Laurenţiu Profeta (compozitor). Concurenții au fost acompaniați de Orchestra de Muzică Ușoară a Radioteleviziunii Române. Dirijor: Sile Dinicu. Gala Laureaților este difuzată la TVR pe 25 august.
  • Pe 20 septembrie, obține Premiul II la Festivalul–Concurs de Muzică Ușoară "Lebăda de Argint", care are loc la Casa de Cultură a Sectorului 6 din București. La acest festival au participat tineri interpreți din București, remarcați la preselecțiile din perioada 01–10 septembrie. Preşedintele juriului: compozitorul George Grigoriu. Festivalul a fost organizat cu ocazia evenimentului "Săptămânile tinereții", dedicate Congresului al X-lea al UTC și celei de-a X-a Conferințe a UASCR. 
  • În perioada 05–07 decembrie, participă la cea de-a 03-a ediție a Festivalului Interjudețean “Constelaţii Vâlcene”, care are loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea. Pe 07 decembrie, la Gala Laureaților, este distinsă cu Premiul I (Marele Premiu) al acestui festival. Printre participanţii la acest festival s-a numărat şi interpreta Gina Pătraşcu. Președintele juriului: Nicolae Țurcanu (Prodecan al Facultății de Muzică din Brașov). Concurenții au fost acompaniați de Orchestra de Muzică Ușoară a Casei de Cultură a Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea. Dirijor: Victor Ghicu.
  • Începând cu acest an, articole cu şi despre Mihaela Runceanu apar în diverse publicaţii de presă româneşti.
1976
  • În ianuarie, debuteză la Radio cu piesa "Nesfârşitul dragostei" (pe banda este trecută data de 28 ianuarie 1976), scrisă de compozitorul George Grigoriu. Va imprima, până în 1989, la Radio (singurul post de Radio de atunci), Electrecord (singura casă de discuri de atunci) sau TVR (Televiziunea Română avea și un studio de înregistrări audio), peste 100 de cântece. În prima parte a carierei, mai precis în perioada 1976-1983, Mihaela Runceanu are un repertoriu format din piese de inspiraţie jazz, blues sau bossanova, dar și coveruri. Primii compozitori cu care a colaborat, au fost (în ordine alfabetică): Dan Beizadea, Eugen Brudașcă, Camelia Dăscălescu, Marcel Dragomir, Aurel Giroveanu, George Grigoriu, Mişu Iancu, Ştefan Kardoş, Jolt Kerestely, Alexandru Mandy, Cezar Marinovici, Henri Mălineanu, Dan Mândrilă, Liviu Mitrică, Doina Moga, Dan Mizrahy, Constantin Pavliuc, Laurenţiu Profeta, Constantin Serpeanu, Ramon Tavernier, Vasile Veselovski. 
  • Pe 19 ianuarie, apare din nou la Televiziunea Română, în emisiunea "Portativ'76", realizată de Gheorghe E. Marian și Sorin Grigorescu, în cadrul rubricii "Noi înregistrări cu Mihaela Runceanu". Emisiunea este difuzată pe TVR2.
  • Pe 26 februarie, în studioul Televiziunii Române, trece cu 10 pe linie prima etapă a celebrului concurs TV “Steaua fără nume”. Mihaela Runceanu (Buzău) concurează alături de Mariana Ionescu (Târgovişte) şi Dobrică Baciu (Brăila). Emisiunea este prezentată de prof. dr. Mihai Florea. Juriul a este alcătuit din: Octav Enigărescu - Preşedintele juriului (directorul Operei Române din Bucureşti), Nina Bercaru (profesoară de canto), Grigore Constantinescu (muzicolog), Edmond Deda, Aurel Giroveanu (compozitori), Gheorghe Ilionoiu (profesor), Radu Şerban, Vasile Vasilache, Paul Urmuzescu (compozitori). În concurs, Mihaela Runceanu interpretează, acompaniată de Orchestra de Estradă a Radioteleviziunii Române, dirijată de Sile Dinicu, “Poate n-a fost un vis” (Camelia Dăscălescu) şi “Cum să uit” (Mişu Iancu), piesă pe care a înregistrat-o câţiva ani mai târziu. Acompaniată numai la pian, de către Geri  Podgoreanu, interpretează “De-a colindat aceste locuri cineva” (Vasile Veselovski) şi “Tu m-ai fermecat” (Sile Dinicu). De asemenea, recită (una dintre probele obligatorii ale concursului) poezia “Imn” de Tudor George. Pentru cei care nu ştiu, în perioada 19681989 (mai exact între 24 decembrie 1968 şi 23 octombrie 1989), concursul TV “Steaua fără nume” a fost cel mai important concurs TV pentru tinere talente, asemănător cu “Vocea României” sau “X-Factor” de azi, dar mult mai complex şi cu un juriu mai larg, mai variat şi de specialitate. “Steaua fără Nume” avea trei etape. Artişti precum (în ordine alfabetică) Corina Chiriac, Angela Ciochină, Cornel Constantiniu, Loredana Groza, Eva Kiss, Jeanina Matei, Mihaela Oancea, Gina Pătraşcu, Carmen Rădulescu, Oana Sârbu, Doina Spătaru s-au lansat în cadrul acestui concurs. La primele ediţii, cele trei etape se parcurgeau în doar 2-3 luni. După 1975, datorită unui număr mare de concurenţi înscrişi, cele trei etape ale “Stelei fără nume” se parcurgeau în câţiva ani (între 3 şi 4 ani). Din această cauză, o bună parte dintre concurenţi, inclusiv Mihaela Runceanu, nu au mai rămas să parcurgă toate etapele. Sorin Grigorescu (realizator) şi Simona Patraulea (redactor),creatorii acestei celebre emisiuni TV, o vor susţine pe Mihaela Runceanu în prima parte a carierei.
  • Pe 07 martie, la ora 11, la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" din București, are loc premiera concertului "Stelele dimineții", în cadrul căruia participă și Mihaela Runceanu. Spectacolul, realizat de Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" în colaborare cu Școala Populară de Artă din București, reunește 14 dintre cei mai dotați tineri interpreți, selecționați din rândul elevilor școlii menționate mai sus, printre care și Angela Ciochină, Aurora Jalbă (Aurora Spasinovici), Ioan Luchian Mihalea, Liliana Mușa, Mihaela Oancea, Mihaela Runceanu, Doina Stănescu, George Sava, Mariana Ștefănescu. Alături de ei, participă mari artiști precum (în ordine alfabetică): Corina Chiriac, Nicu Constantin, Ion Dichiseanu, Stela Popescu. Toți tinerii interpreți sunt acompaniați de Orchestra de Concert a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", dirijată de Gelu Solomonescu și grupul vocal "Cantabile". Prezentarea este realizată de compozitorul George Grigoriu și actrița Paula Rădulescu. Regizor: Bițu Fălticineanu.
  • Pe 10 martie, la Sala Radio din București, participă în amplul spectacol "Laudă omului", organizat de Consiliul Național al Frontului Unității, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Scriitorilor și ATM (Asociația Oamenilor de Artă din Instituțiile Teatrale și Muzicale din România), în cadrul căruia au fost prezentate 22 de piese în primă audiție. Alături de artiști debutanți ca Mihaela Runceanu, Angela Ciochină sau Doina Stănescu, au participat mari vedete, precum (în ordine alfabetică): Doina Badea, Florin Bogardo, Corina Chiriac, Mihai Constantinescu, Cornel Constantiniu, Ion Dichiseanu, Stela Enache, Grupul 5T, Margareta Pâslaru, Mariela Petrescu, Olimpia Panciu, Adrian Romcescu, Angela Similea, Doina Spătaru, Silviu Stănculescu. De asemenea, au citit din versurile lor, poeți consacrați, precum (în ordine alfabetică): Ana Blandiana, Nina Cassian, Ștefan Augustin Doinaș, Geo Dumitrescu, Ion Horea, Traian Iancu, Eugen Jebeleanu, Vasile Nicolescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Virgil Teodorescu, Gheorghe Tomozei. Fiecare interpret a fost acompaniat la pian de către compozitorul piesei respective. Spectacolul este realizat de Angel Grigoriu și Romeo Iorgulescu. Aceasta este prima participare a Mihaelei Runceanu la un concurs de creație de muzică pop/ușoară.
  • Pe 13, 14 și 15 martie 1976, la Sala Polivalentă din București (pe atunci Palatul Sporturilor și Culturii), Mihaela Runceanu, alături de alți tineri artiști debutanți, participă la seria de spectacole "Gala Laureaților: Steaua fără Nume și Floarea din Grădină", prezentate de prof. dr. Mihai Florea. Regia artistică este semnată de Sorin Grigorescu. Acompaniamentul interpreților de la "Steaua fără nume", este realizat de Orchestra de Muzică Ușoară. Dirijor: Sile Dinicu. Tinerii artiști, lansați la "Steaua fără Nume", prezenți în spectacol sunt (în ordinea de pe afiș): Angela Ciochină, Mihaela Oancea, Jeanina Matei (toate trei proaspăt laureate ale Trofeului "Steaua fără Nume", la finala din 29 ianuarie 1976), Mihaela Runceanu (proaspăt laureată la Etapa I a concursului din 26 februarie 1976), Gina Pătrașcu (laureată a Etapei I, care va obține Trofeul pe 22 mai 1977), Nicolae Suciu. 
  • În perioada 28–29 martie 1976, la Sala Savoy a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din București, participă la faza finală a celei de-a 04-a ediții a Festivalului-Concurs al Tinerilor Interpreți de Muzică Ușoară din Capitală "București'76", unde este distinsă cu Premiul II, la egalitate cu Marilena Șerban. Premiul I a fost obținut de interpreta Liliana Mușa.Concursul a început în luna ianuarie 1976 și s-a desfășurat în 4 etape de preselecție, în cadrul cărora 400 de interpreți au prezentat concerte în case de cultură, cluburi ale tineretului și întreprinderi. Pentru etapa finală (cea din 28–29 martie) au fost aleși 18 interpreți, toți elevi ai Școlii Populare de Artă din București. 10 dintre aceștia (printre care și Mihaela Runceanu) au fost distinși cu premii. Acompaniamentul a fost realizat de Orchestra Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", dirijată de Gelu Solomonescu și de grupul vocal Studio 8, conduse de Dudu Athanasiu. Regia: Bițu Fălticineanu. Președintele Juriului: Ion Dumitrescu (pe atunci, președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România). Organizatorii acestui festival au fost Comitetul Municipal de Cultură și Educație, Comitetul Municipal al Uniunii Tineretului (UTC), Consiliul Municipal al Sindicatelor, precum și Centrul de Îndrumare a Creației Populare și a Mișcării Artistice de Masă.
  • Pe 05 aprilie, la Sala Radio din București, participă la al doilea concert "Laudă omului", în cadrul căruia au fost prezentate 19 de piese în primă audiție. Alături de artiști debutanți ca Mihaela Runceanu, Angela Ciochină, George Sava, Doina Stănescu, au participat mari vedete, precum (în ordine alfabetică): Corina Chiriac, Sergiu Cioiu, Ion Dichiseanu, Stela Enache, Margareta Pâslaru.
  • În perioada 23–25 aprilie, participă la cea de-a 10-a ediție a Festivalului Național al Artei Studenţeşti, dedicată aniversării unui secol de la cucerirea Independenței României și organizată de Consiliul U.A.S.C.R. și Ministerul Educației și Învățământului. Festivalul are loc în mai multe centre universitare din România, precum București, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Sibiu, Suceava, Timișoara. Ca studentă la Conservatorul de Muzică “Ciprian Porumbescu” din București, Mihaela Runceanu este distinsă cu Diploma şi Titlul de Laureat la Secțiunea "Brigăzi de Agitație, Estradă, Muzică Ușoară", care are loc în perioada 23–25 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi. Președintele Juriului: compozitorul George Grigoriu. Printre laureați s-a numărat şi interpretul Gabriel Cotabiță.  
  • Pe 15 și 16 mai, la Sala Polivalentă din București (pe atunci Palatul Sporturilor și Culturii), Mihaela Runceanu, alături de alți tineri artiști debutanți (Angela Ciochină, Marcela Frățilă, Mihaela Oancea), dar și de artiști consacrați (Cornel Constantiniu, Păunița Ionescu, Angela Similea), participă la Festivalul "România Pitorească", organizat de revista cu același nume.
  • În perioada 28–30 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Buzău, la cea de-a 08-a ediție a Concursului de Muzică Ușoară "Tinerețea Buzoiană", Mihaela Runceanu este distinsă din nou cu Premiul I (Marele Premiu). Președintele Juriului: compozitoarea Camelia Dăscălescu. Concurenții au fost acompaniați de Orchestra de Muzică Ușoară, condusă de Xenti Stănescu.
  • În luna iunie a acestui an, Mihaela Runceanu efectuează primul ei turneu artistic prin ţară, alături de Amza Pellea și Aurelian Andreescu. Marele actor Amza Pellea, a remarcat-o într-un spectacol desfăşurat în Moldova şi i-a propus să participe în turneul său.
  • În perioada 2631 iulie, la Teatrul de Vară din Mamaia, participă pentru prima oară la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia’76”, aflat la cea de-a 11-a ediție. În perioada 1963-2000, acest festival a fost cel mai mare eveniment al muzicii uşoare/pop româneşti. Artista interpretează în primă audiție piesele “De-ar fi fost să fiu” (George Grigoriu), care este distinsă cu Premiul I (Marele Premiu) şi “Iubesc” (Gelu Solomonescu). Deşi piesele au fost apreciate, Mihaela Runceanu nu le-a înregistrat, acestea fiind încredinţate ulterior altor artişti. Pe 26 iunie, în prima zi a festivalului, Mihaela Runceanu, susţine un microrecital, alături de alţi tineri artişti (Mirabela Dauer, Teohari Fidanidis, Viorel Faur, Eugen Ionescu, Mihaela Oancea), toți fiind acompaniați de Orchestra de Muzică Ușoară a Radioteleviziunii Române, dirijor: Sile Dinicu. Aproape tot festivalul este transmis atât la Radio România1 (înregistrări în zilele de concurs și în direct doar Gala Laureaților), cât și la TVR1 (în direct). Din păcate, după această ediţie, Festivalul de la Mamaia se va întrerupe, fiind reluat abia în 1983.
  • În perioada 0508 august, la cea de-a 09-a ediţie a “Festivalului Tinereţii”, care s-a desfăşurat la Grădina de Vară din staţiunea Amara, Ialomiţa, Mihaela Runceanu obţine “Trofeul Tinereții” (Marele Premiu). Pe locurile următoare s-au clasat Mirela Voiculescu (Premiul I) şi Gina Pătraşcu (Premiul II). Și ediția din acest an este realizată de Sorin Grigorescu și Simona Patraulea. Din juriu au făcut parte (în ordine alfabetică): Vasile Donose (preşedintele juriului), Constantin Arvinte, Ileana Colomieţ (ziaristă la Revista "Săptămâna"), Toader Constantin, Ion Corbu, Grigore Constantinescu (muzicolog), Sile Dinicu (compozitor, dirijor al Orchestrei de muzică ușoară a RTV), Nicolae Dragoş (poet, redactor-șef al revistei "Luceafărul"), Aurel Giroveanu (compozitor), George Grigoriu (compozitor), Mişu Iancu (compozitor), Simona Patraulea (redactor TV), Laurenţiu Profeta (compozitor), Vasile Timiş. Concurenții au fost acompaniați de Orchestra de Muzică Ușoară a Radioteleviziunii Române. Dirijor: Sile Dinicu.
  • În perioada 12–14 noiembrie, în calitate de câştigătoare a ediţiei precedente, susţine un microrecital la cea de-a 4-a ediție a Festivalului Interjudețean “Constelaţii Vâlcene”, care are loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea.  
  • Pe 13 decembrie, la sediul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, de pe Calea Victoriei, nr.141, participă în concertul "Tineri interpreți de muzică ușoară", prezentat de George Grigoriu și Henri Mălineanu. Concertul este realizat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, în scopul de a promova tinerele talente. Din concert nu au lipsit piese inedite, pe versurile unor apreciați compozitori contemporani. Interpretează (în ordinea de pe afiș): Angela Ciochină, Marcela Frățilă, Mihaela Runceanu, George Sava și Doina Stănescu. Participă și Grupul 5T.  
 1977 
  • În luna februarie, casa de discuri "Electrecord" lansează "Odată cu cântecul”, album care marchează două decenii de activitate a compozitorului George Grigoriu. LP-ul conține 10 piese noi de muzică ușoară, interpretate de tinerii interpreți Angela Ciochină, Mihaela Runceanu, Doina Stănescu și George Sava. Aceasta este prima apariţie discografică a Mihaelei Runceanu, care este prezentă pe album cu piesele “Speranţe vis, speranţe flori” şi “Nu mai ştiu ce să cred”. În perioada 19771989, este prezentă pe un număr de 24 de compilaţii (discuri colective) apărute la Electrecord.
  • Tot în acest an, figurează cu piesa "Harmour Love", interpretată în limba engleză, pe L.P.-ul și Caseta audio “Şlagăre, şlagăre”. 
  • De asemenea, figurează cu piesele "Doar un pic de teorie despre ritm și melodie" și "Poate iubesc" pe albumul de autor "Melodii de Laurenţiu Profeta". 
  • Pe 25 martie, la Sala de Festivități a Institutului de Construcții din București, Mihaela Runceanu, alături de Angela Ciochină, Adrian Romcescu și Grupul-Vocal "Song", participă la un spectacol din cadrul Etapei pe Centrul Universitar București, a primei ediții a Festivalului Național "Cântarea României" (care are loc în perioada 23 martie–03 aprilie 1976).
  • Pe 08 aprilie, la Sala Radio din București, participă la spectacolul de gală a primei ediții a Festivalului Național "Cântarea României", Etapa pe Centrul Universitar București, secțiunea "Muzică Ușoară și de Estradă" (care a avut loc în perioada 23 martie–03 aprilie 1976). Mihaela Runceanu este distinsă cu Premiul II, ca studentă la Conservatorul "Ciprian Porumbescu". Premiul I este acordat interpretei Angela Ciochină. Preşedintele juriului este Daniela Caraman Fotea (pe atunci şefa secţiei de Muzică Uşoară a Radioteleviziunii). Din juriu au mai făcut parte interpretele Marina Voica și Dida Drăgan, compozitorii Marcel Dragomir și Vasile Șirli, reprezentanți din C.C.E.S., din Comitetul Executiv al Consiliului U.A.S.C.R., un muncitor, un elev și un jurnalist. Conform cărții "Mihaela Runceanu - Un cântec ucis", scrisă de Nicolae Peneş, Mihaela Runceanu a afirmat că acest spectacol de gală a fost adevăratul ei debut ca solist profesionist de muzică uşoară. 
  • În mai 1977, participă la un spectacol desfăşurat la Sala Mică a Teatrului Naţional din Bucureşti, organizat cu prilejul centenarului Războiului de Independenţă. În cadrul spectacolului, interpretează "Micul Dorobanţ" (Elly Roman).
  • În vară, absolvă cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti, secția Canto Muzică Uşoară, clasa profesoarei Nina Bercaru.
  • În perioada 05–07 august 1977, la Arena "Progresul" din Brăila, susține un recital în cadrul celei de-a 8-a ediții a Festivalului Interjudețean de Muzică Ușoară "Lotca de Aur" (Brăila). Ediția din acest an a festivalui este realizată de Sorin Grigorescu și Simona Patraulea. Alături de Mihaela Runceanu, au mai susținut recitaluri și tinerii interpreți Marieta Bratu Kirculescu, Angela Ciochină, Viorel Faur, Eva Kiss, Nicu Pop.
  • În perioada 28 noiembrie03 decembrie 1977, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte, participă la secţiunea "Creaţie" a celei de-a 10-a ediţii a Festivalului Naţional de Romanţe "Crizantema de Aur" (Târgovişte), cu piesele "La mulţi ani, oraş al prieteniei" (Nelu Mărgineanu) şi "Părinţii mei" (Nelu Mărgineanu), cea din urmă fiind distinsă cu Premiul III. Artista nu a înregistrat aceste piese, considerând că romanţa nu este un gen care i se potriveşte.
1978 
  • În acest an, obţine Atestatul de Artist Liber Profesionist, în specialitatea "Solist Vocal - Muzică Uşoară", categoria I, din partea Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă (ulterior Consiliul Culturii şi Educaţiei). Pentru cei care nu ştiu, până în 1990, acest atestat era necesar artiştilor pentru activitatea lor.
  • Pe 05 iunie, absolvă Conservatorul de Muzică “Ciprian Porumbescu”, Facultatea de Compoziţie şi Muzicologie, secţia Pedagogie, cu lucrarea "Muzica uşoară românească şi rolul său în societatea contemporană". Lucrarea a fost coordonată de profesorul Alexandru Leahu, cunoscut muzicolog. 
  • Pe 26 mai, Sala Savoy a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din București, participă la un concert din ciclul "Laudă Omului", unde s-au prezentat cântece noi de muzică ușoară/pop. Concertul a avut loc în cadrul celei de-a 6-a ediții a evenimentului "Primăvara Culturală Bucureșteană".
  • În septembrie 1978, este repartizată ca profesoară de vioară la Şcoala Generală de Muzică din Brăila, unde va preda un an școlar.
  • În perioada septembrie 1978–august 1979, cântă cu formaţiile “Solaris” şi “Mefisto” din localitate. Cu grupul “Mefisto” (cunoscut și ca Formaţia vocal-instrumentală a IPCRCH Brăila) dă spectacole în Brăila, Galaţi, Focşani, Tecuci şi alte localităţi. Tot cu “Mefisto”, a filmat şi pentru populara emisiune TV “Cântarea României”.  
1979
  • Figurează cu piesa "Așteptare" (George Grigoriu), pe albumul "De la o melodie la alta (volumul 7)".
  • Pe 05 mai, este distinsă cu Premiul I, ca interpretă de muzică ușoară, la o nouă ediție a Festivalului Național "Cântarea României", Secțiunea de "Muzică Ușoară, Muzică Tânără, Brigăzi Artistice, Satiră și Umor, Soliști", în cadrul Etapei Inderjudețene de la Focșani, desfășurată la Sala Corpului Didactic din Focșani.
  • În perioada 27–30 septembrie 1979, la Arena "Progresul" din Brăila, susține un recital în cadrul celei de-a 10-a ediții a Festivalului Interjudețean de Muzică Ușoară "Lotca de Aur" (Brăila). Și ediția din acest an este este realizată de Sorin Grigorescu și Simona Patraulea
  • În septembrie 1979, este repartizată ca profesoară de vioară la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Buzău, pe care îl absolvise cu numai şase ani în urmă. Va preda aici în anul școlar 1979-1980.
  • În perioada septembrie 1979–septembrie 1980, cântă din nou, alături de colegii ei, în orchestra de cameră a oraşului.   
  • Tot în perioada septembrie 1979–septembrie 1980, face parte din formaţia “Nona”, condusă de profesorul Xenti Stănescu. Formaţia este alcătuită din: Mişu Anghel (bass-electronistul formaţiei), Laurenţiu Cazan (chitară), Nucu Oancea (baterie), Aurelia Stănescu (clape), Xenti Stănescu (clape). Solişti vocali ai grupului: Mihaela Runceanu şi George Nicolescu. Cu formaţia “Nona” cântă şi piese din repertoriul internaţional îndeosebi din ABBA, Matia Bazar, Eruption, Olivia Newton-John, Bee Gees, Diana Ross, Syreeta, etc. Astfel, Mihaela Runceanu îşi îmbogăţeşte serios repertoriul cu piese străine.
  • În acest an, formaţia “Nona” îşi dă atestatul, cu categoria “A I”, la Bucureşti. Preşedintele comisiei a fost regretatul compozitor Gelu Solomonescu. 
1980
  • Figurează cu piesa "Cum să uit" pe albumul "Melodii de Mişu Iancu". 
  • În luna septembrie, Nina Bercaru, profesoară la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, se pensionează. Aceasta va trebui să aleagă între Mihaela Runceanu şi Angela Ciochină, două dintre cele mai talentate eleve ale sale, pentru postul de profesor de Canto Muzică Uşoară, post ce rămânea vacant prin plecarea ei. În cele din urmă, doamna Bercaru a ales-o pe Mihaela Runceanu.
  • În momentul stabilirii definitive la București, în septembrie 1980, Mihaela Runceanu înregistrase deja 40 de cântece la Radio România, TVR și Electrecord. 7 dintre acestea au apărut pe 5 discuri colective lansate de Electrecord. De asemenea, avea la activ peste 20 de apariții în emisiuni de divertisment ale Televiziunii Române.
1980-89
  • În toamna anului 1980, Mihaela Runceanu devine profesoară de Canto Muzică Uşoară la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti. În acea perioadă, la catedra de canto a Şcolii Populare de Artă, existau 3 secţii: "Canto Clasic", "Canto Muzică Uşoară" şi "Canto Popular". În anii'80, Şcoala Populară de Artă a avut 4 clase de "Canto Muzică uşoară". Acestea aparţineau profesoarelor Gloria Bordea, Zina Nichita, Mihaela Runceanu, Mirela Vlad. Compozitorul Ionel Tudor a fost corepetitor la clasa Mihaelei Runceanu. Mihaela Runceanu se ocupa de vocalize, de exerciţii de respiraţie, de pregătirea vocală, iar Ionel Tudor de repertoriu. Câţiva dintre elevii pregătiţi de ea au devenit vedete ale muzicii pop/ușoare româneşti, cum ar fi (în ordine alfabetică): Silvia Dumitrescu, Adrian Enache, Marina Florea, Mădălina Manole, Miki (trupa K-Pital), Nicola, Carmen Trandafir.  Printre cei care i-au mai fost elevi se numără (în ordine alfabetică): Ovidiu Baciu, Mihai Balaban (stabilit în Texas), Otilia Bărbulescu, Maria Botta, Constantin Bruj, Marinela Chelaru (membră a grupului umoristic “Vouă”), Eugenia Dan, Dana Dorian (actualmente critic muzical), Mircea Dumitrescu, Coco Dumitriu (solist la Teatrul de Operetă), Doina Ghiţescu, Anca Heroiu, Radu Ion, Cătălin Magdalinis, Corina Oana Mathia, Paula Mitrache, Daniela Nicol, Geanina Olaru, Alexandru Oroş, Denis Roman, Doru Stelian, Angela Stoica, Aurel Toma şi mulţi alţii. 
  • În această perioadă, cântă la unele dintre cele mai renumite restaurante şi baruri din Bucureşti, cum ar fi: “Intercontinental”, “Bucureşti”, “Continental”, “Salonul spaniol”, “Dorobanţi”, “Melody” precum şi la “Internaţional” Sinaia şi Timişoara. De asemenea, în fiecare vară, în timpul vacanţelor, cântă pe litoral numai la baruri sau restaurante de mâna întâi cum ar fi "Paradis” din Jupiter, "Calypso" din Venus sau “Internaţional” din Neptun. "Intercontinental" a fost primul bar-resturant din Bucureşti unde Mihaela Runceanu a cântat.
  • Tot în această perioadă, participă la un număr mare de spectacole organizate în Bucureşti sau în provincie.
  • Efectuează o serie de turnee peste hotare în ţări precum: URSS (august–septembrie 1984), Cuba (0130 iulie 1985), Bulgaria (07–11 aprilie 1987), R.D.Germană (09–11 iulie 1987).
  • Este solicitată tot mai des pentru înregistrări la Radio, Televiziune şi Electrecord.  
  • La Radioteleviziunea Română (până în 1994, Radio România şi Televiziunea Română au fost fuzionate) colaboreză cu: Doina Anastasiu, Titus Andrei, Aurora Andronache, Andrei Brădeanu, Ioana Bogdan, Alexandra Cepraga (regizor muzical), Doru Dumitrescu, Eugen Dumitru, Sergiu Ionescu, Liliana Moldovan, Nichi Modreanu, Cristian Muller (operator), Titus Munteanu, Simona Patraulea (redactor), Nicoleta Păun, Viorel Sergovici (operator), Mariana Şoitu, Radu Toader (operator) şi alții.Toţi cei enumeraţi se aflau sub îndrumarea lui Tudor Vornicu (19261989), director de programe al TVR, în perioada 1966–1989.
  • La Radio România, colaborează cu (în ordine alfabetică): Titus Andrei, Ion Barta, Lidia Oprea Boeriu, Doina Caramzulescu (Radio Vacanţa), Sanda Valeria Dan, Daniela Caraman Fotea, Şerban Georgescu, Paul Grigoriu (Radio Vacanţa), George Ioanid, Florian Lungu, Adriana Marian, Lucia Popescu Moraru, Ștefan Năftănăilă, Andrei Partoș (Radio Vacanța Costinești), Cristian Păunescu, Viorel Popescu, Magdalena Săvescu, Gisella Serafim, Florin Silviu Ursulescu, Silvia Velicu, Ana Maria Zaharescu.
  • Mihaela Runceanu devine unul dintre cei mai solicitaţi interpreţi de compozitori. Interpretează atât piese aparţinând unor compozitori consacraţi (Dan Ardelean, Dan Beizadea, Ion Cristinoiu, Camelia Dăscălescu, Marcel Dragomir, Cornel Fugaru, Aurel Giroveanu, George Grigoriu, Mişu Iancu, Jolt Kerestely, Gheorghe E. Marian, Horia Moculescu, Laurenţiu Profeta, Anton Şuteu, Constantin Teoharie, Ionel Bratu–Voicescu), dar şi pe cele ale unor compozitori tineri (la acea vreme), cum ar fi: Zoltan Boroş, Dan Dimitriu, Viorel Gavrilă, Dinu Giurgiu, Eugen Mihăescu, Dan Pavelescu, Constantin Pavliuc, Virgil Popescu, Alexandru Simu, Alexandru Vilmanyi şi mulţi alţii.    
  • Tot în această perioadă, dar în special între 1985-1989, apar o serie de articole şi interviuri cu şi despre Mihaela Runceanu, în reviste, ziare sau almanahuri româneşti precum "Cântarea României", "Contemporanul", "Dobrogea nouă" (Constanța), "Femeia", "Flacăra", "Informaţia Bucureştiului", "Litoral" (Constanța), “România Liberă”, “România Literară”, "Săptămâna Culturală a Capitalei", "Scînteia", "Scînteia Tineretului", "Tribuna" (Cluj), "Viața studențească" și alte ziare şi reviste locale.
1981
  • Pe 22 noiembrie, susține un recital la cea de-a 06-a ediție a Festivalului Interjudețean de Muzică Uşoară "Luceferi de Metal" (20–23 noiembrie 1981), care are loc la Clubul "Siderurgistul" din Hunedoara.
1982
  • În acest an, apar piesele, "Chemarea ei", "Hai la drum", "Luna", care se bucură de succes, în special la Radio.
  • În februarie, după aproape doi ani de stat în gazdă, îşi cumpără o garsonieră situată pe Şoseaua Mihai Bravu, nr. 293, bloc 12 din Bucureşti. 
  • Pe 18 mai, la Sala Polivalentă din București, susține un microrecital în cadrul Galei Laureaților celei de-a 07-a ediții a Concursului Tinerilor Interpreți de Muzică Ușoară "București'82". Concursul s-a desfășurat pe 17 mai, la Sala Savoy a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase". Marina Florea, elevă a Mihaelei Runceanu, este distinsă cu Premiul I (Marele Premiu).
  • Pe 06 iunie, la baza sportivă a Întreprinderii "Automecanica" din București, participă alături de interpreții Dorin Anastasiu George Enache, Gina Pătrașcu și Mariana Ritz, la cea de-a doua ediție a Festivalului Tinereții, festival necompetitiv, organizat de Tehnic Club în colaborare cu Comitetul UTC al sectorului 4 și Întreprinderea "Automecanica".
  • În acest an, o cunoaște pe apreciata textieră Roxana Popescu. În foarte scurt timp, cele două devin bune prietene şi vor avea o colaborare textier/interpret de mare succes. Mihaela Runceanu a interpretat 13 piese pe versurile Roxanei Popescu. În plus, cele două erau şi vecine de cartier, stând la doar 10 minute distanță. 
  • În vara acestui an, cântă la barul "Calypso" din staţiunea Venus. 
  • Pe 29 august, filmează pentru prima oară la rubrica “Autograf muzical”, din cadrul emisiunii "Album Duminical" al Televiziunii Române, unde prezintă două piese în primă audiție. Emisiunea este realizată de Liliana Moldovan.
1983
  • În vara acestui an, cântă din nou la barul “Calypso” din Venus. La celebrul bar “Paradis” din Jupiter, unde Andrei Partoş era DJ, Mihaela Runceanu aude pentru prima dată “Paradise” de pe coloana sonoră a filmului cu acelaşi titlu, a cărui premieră mondială a avut loc pe 07 mai 1982. Artista se hotărăşte să preia această piesă. Texul românesc este semnat de Roxana Popescu. Cu “E-adevărat iubirea mea”, pe care a înregistrat-o în decembrie 1983, Mihaela Runceanu îşi schimbă radical stilul, punând accent pe cântece de muzică pop/uşoară. 
  • Marina Florea, elevă a Mihaelei Ruceanu, obţine Marele Premiu la secţiunea “Interpretare” a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară "Mamaia’83” (2630 august), reluat anul acesta după o pauză de 7 ani. De asemenea. Eugenia Dan, o altă elevă, este distinsă cu Menţiune.
  • În luna septembrie, apare la Electrecord, discul single “Mihaela Runceanu” – primul disc solo al artistei, care cuprinde piesele “Luna” (Vasile Veselovski) şi “Ce frumos am visat” (Dan Beizadea).  
  • Varianta instrumentală a melodiei "Speranţe vis, speranţe flori" (George Grigoriu), figurează pe coloana sonoră a filmului "Dragostea şi revoluţia" (regia: Gheorghe Vitanidis). Filmul are premiera pe 26 decembrie 1983.
1984
  • În cadrul programului TV "Revelion’84" (primul Revelion complet color al TVR), Mihaela Runceanu cântă în duet cu elevul său, Mircea Dumitrescu, piesa "Cu noi", preluată din repertoriul internaţional.   
  • La Concursul de Creaţie de Muzică Uşoară Românească “Melodii’83” (0611 martie), desfăşurat la Sala Polivalentă din Bucureşti, participă, în afara concursului, la secţiunea "Lucrări în primă audiţie”, cu piesa "Cât de frumos!" (Dan Ardelean). Mihaela Runceanu nu a înregistrat această piesă. Fragmente din festival sunt difuzate la TVR pe 17 martie.
  • În perioada 1923 mai, la Sala Radio din București, la cea de-a 8-a ediţie a Concursului de Creație și Interpretare a Muzicii Ușoare Românești "Bucureşti'84" (pentru tinerii interpreți din București), alături de grupul "Ada", participă la Secţiunea "Creaţie" cu piesa "Ca o apă limpede" (Constantin Teoharie), care este distinsă cu Premiul Centrului de Îndrumare a Creației și a Mișcării Artistice de Masă.
  • În perioada augustseptembrie, efectuează un turneu de peste o lună în fosta URSS, în cadrul "Zilelor Culturii Române". Turneul a fost organizat de ARIA şi a cuprins concerte în Rusia şi Republicile Azerbaijan, Daghestan şi Republica Autonomă Sovietică Socialistă Ceceno-Ingușă. Soliştii turneului au fost Ricky Dandel, Dida Drăgan, Nicolae Moranciu (care a fost şi prezentatorul turneului), Mihaela Runceanu, acompaniaţi de formaţia ETHOS. Turneul a inclus şi 10 zile de concerte la Moscova. Pe 23 august, Ziua Naţională a României, la sala CAER din Moscova, a avut loc un concert de gală pentru diplomaţi. În total, artiștii români au susținut 26 de concerte în fosta URSS.
  • La Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia’84” (29 august02 septembrie) se fac remarcaţi Silvia Dumitrescu şi Mircea Dumitrescu, elevi ai Mihaelei Runceanu.
  • În toamna acestui an, participă cu piesa "Toamnă, ce să-ţi spun, toamnă..." pe muzica tinerei compozitoare Daniela Claudia Nacu, la cea de-a 16 ediție a popularului concurs TV "Şlagăre în devenire", desfăşurat la Sala Radio din Bucureşti și realizat de Titus Munteanu. Mihaela Runceanu nu a înregistrat această piesă.
  • Tot în toamna acestui an, piesa "E-adevărat, iubirea mea" devine primul mare succes al Mihaelei Runceanu. Cu această piesă, după 9 ani de muncă titanică, devine o vedetă a muzicii uşoare româneşti. Pe lângă "E-adevarat iubirea mea", lansează piesele "Lângă porți de soare" și "Nu ştiu cum m-am indrăgostit", care se bucură de succes, în special la Radio. 
1985
  • Participă în cadrul programului de Revelion al TVR, cu un clip al piesei “E-adevărat, iubirea mea”.
  • Apar piesele: “Să crezi în dragostea mea”, “Viaţa începe cu tine”, “Voi, oameni”, care au un mare succes. 
  • Figurează pe albumele "Melodii'84 (vol.2)", "O seară la discotecă (vol.2)", "Estival Top". 
  • Pe 16 februarie, la Concursul de Creaţie de Muzică Uşoară Românească “Melodii’84” (1417 februarie), desfăşurat la Sala Polivalentă din Bucureşti, participă la secţiunea “Muzică de dans în primă audiţie”, cu piesa “Să crezi în dragostea mea” (Ion Cristinoiu). Participă şi la secţiunea "Din melodiile anului 1984" cu piesa "Nu ştiu cum m-am îndrăgostit" (Viorel Gavrilă). Piesa “Să crezi în dragostea mea” obţine Premiul I (Marele Premiu) la secţiunea “Muzică de dans în primă audiţie”. Din acest moment, Mihaela Runceanu devine una dintre cele mai de succes interprete ale muzicii pop/uşoare româneşti. Celebrul compozitor Ion Cristinoiu, care i-a încredinţat “Să crezi în dragostea mea” la recomandarea Roxanei Popescu, a declarat: "pentru Mihaela Runceanu, Festivalul "Melodii'84" a fost momentul recunoaşterii, momentul "botezului" la categoria "grea" a muzicii uşoare". Fragmente din festival sunt difuzate la TVR pe 09 martie.
  • Începând cu acest an, efectuează foarte multe turnee prin ţară, care au contribuit la popularitatea ei. Pe la începutul anilor'80, toate instituţiile de cultură din ţară erau obligate prin lege să se autofinanţeze. Pentru a avea un profit cât mai mare, sălile de concerte, teatrele sau casele de cultură din oraşe, precum şi căminele culturale din sate şi comune, chemau artişti cunoscuţi pentru a susţine programe artistice (spectacole şi concerte). Astfel, în perioada 19851989, Mihaela Runceanu a fost unul dintre cei mai solicitaţi artişti pentru astfel de turnee şi spectacole.
  • În perioada 24–26 mai, la Teatrul de vară din Băilești (Dolj), susține un recital la cea de-a 09-a ediție a Concursului și Festivalului Interjudețean de Muzică Ușoară și Populară "Primăvara băileșteană". 
  • În Topul muzical, apărut în revista “Săptămâna” (numărul 755 din 31 mai 1985) şi realizat de Andrei Partoş, pe baza preferinţelor ascultătorilor, Mihaela Runceanu obţine locul 1 cu piesa “Să crezi în dragostea mea” (Ion Cristinoiu).  Piesa va ramâne pe locul 1 vreme de două săptămâni. 
  • În numărul din 07 iunie al revistei “Săptămâna” (numărul 756), este publicat primul articol amplu despre Mihaela Runceanu.
  • În perioada 07–09 iunie, la Casa de cultură din Calafat (Dolj), susține un recital la cea de-a 09-a ediție a Festivalului Interjudețean de Muzică Ușoară și Populară "Cununa rozelor". 
  • În cadrul celei de-a 19-a ediţii a popularului concurs TV "Şlagăre în devenire", care are loc la Sala Radio din Bucureşti, participă cu piesa "Valsul iubirii a început" (Dumitru Lupu), interpretată în duet cu Vasile Filipescu. Concursul este difuzat la TVR pe 15 iunie 1985. Mihaela Runceanu nu a înregistrat această piesă.
  • În perioada 0130 iulie 1985, efectueză un turneu în Cuba. Aici participă la Festivalul “Gala’85” (0507 iulie) cu piesele “El amor me acaba” (din repertoriul cubanez), “Să crezi în dragostea mea” şi “Hai la drum” (din repertoriul propriu). După festival, Mihaela Runceanu şi ceilalţi concurenţi efectuează un lung turneu de succes, prin oraşe importante ale Cubei precum: Pinar del Rio, Guantanamo, Santiago de Cuba, Bojamo, Holguin, Mora, Camaguey, Cenfuego. Cu ocazia călătoriei în Cuba, a făcut escale în Berlinul de Est (Germania), Gander (Canada) şi Madrid (Spania).
  • Silvia Dumitrescu, elevă a Mihaelei Runceanu, obţine Premiul CC aI UTC (distincție echivalentă cu Premiul I) la secţiunea Interpretare” a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia’85” (28 august01 septembrie). La aceeaşi ediţie a Festivalului, Grupul Forte” (din care face parte şi Nicola o altă elevă a Mihaelei Runceanu), iniţiat şi sprijinit de Mihaela Runceanu, obţine Premiul Teatrului Fantasio”. Denis Roman, o altă elevă, obţine Premiul Criticii Muzicale
1986
  • În programul de Revelion, participă, alături de alte mari vedete ale muzicii uşoare româneşti, la înregistrarea piesei “Cântaţi cu noi” (Anton Şuteu). În același program, apare şi în muzicalul “Trenul cu note muzicale”. De asemenea, este prezentă şi cu un clip al piesei “Voi, oameni”.
  • Apar piesele de mare succes: “Cu fiecare stea”, “De-ar fi să vii”, “Nu mai vreau să ştiu”, “Nu ştiu nici eu”, “Zborul vântului”.   
  • Figurează pe albumele "Melodii'85 - Dans (vol.1)", "Mamaia'86 (vol.3)", "Mamaia'86 (vol.4)" şi "Şlagăre, şlagăre".
  • La Concursul de Creaţie de Muzică Uşoară Românească “Melodii’85” (13–16 februarie), desfăşurat la Sala Polivalentă din Bucureşti, participă la secţiunea “Muzică de dans în primă audiţie” cu piesele “De-ar fi să vii” (Alexandru Vilmanyi), “Tu nu vei ştii niciodată/Inimă de foc” (Ionel Tudor), “Nu mai vreau să ştiu” (Dan Dimitriu). “De-ar fi să vii”, obţine Premiul Juriului la secţiunea “Muzică de dans în primă audiţie” iar "Să crezi îndragostea mea" (Ion Cristinoiu) obţine tot Premiul Juriului la secţiunea "Din melodiile anului 1985". Fragmente din festival sunt difuzate la TVR pe 15 martie.
  • În Topul muzical, apărut în revista “Săptămâna” (numărul 798 din 28 martie 1986) şi realizat de Andrei Partoş, pe baza preferinţelor ascultătorilor, Mihaela Runceanu alături de alte mari vedete ale muzicii uşoare româneşti, obţin locul 1 cu piesa “Cântaţi cu noi” (Anton Şuteu). Piesa va ramâne pe locul 1 timp de două săptămâni.  
  • Pe 06 aprilie, la Sala Radio din București, participă în spectacolul "Primăvara șlagărelor", prezentat de Octavian Ursulescu. În cadrul spectacolului, interpretează "Voi, oameni!" (Alexandru Simu) și "De-ar fi să vii" (Alexandru Vilmanyi). Spectacolul este difuzat la TVR pe 03 și 24 mai.
  • La cea de-a 06-a ediţie a Concursului Cântecului Politic pentru Tineret (18–20 aprilie 1986), desfăşurată la Sala Radio din Bucureşti, Mihaela Runceanu participă cu piesa “Învățat-am de la străbuni” (preluată din repertoriul internațional, aranjată orchestral de Dan Dimitriu, pe versurile lui Carmen Aldea Vlad).
  • În perioada 13–15 iunie, la Casa de cultură din Calafat (Dolj), susține un recital la cea de-a 10-a ediție a Festivalului Interjudețean de Muzică Ușoară și Populară "Cununa rozelor". 
  • În vara acestui an, cântă la barul “Internaţional” din Neptun.  
  • În seara zilei de 02 august, susține un recital la cea de-a 19-a ediţie a “Festivalului Tinereţii” (Amara, Ialomiţa), desfăşurat în perioada 31 iulie03 august, la Grădina de Vară din Amara.
  • În Topul muzical, apărut în revista “Săptămâna” (numărul 817 din 8 august 1986) şi realizat de Andrei Partoş, pe baza preferinţelor ascultătorilor, Mihaela Runceanu obţine locul 1 cu piesa “Nu ştiu nici eu” (Gheorghe E. Marian). 
  • În perioada 2731 august, Mihaela Runceanu revine pe scena Festivalului Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia’86”, desfăşurat la Teatrul de Vară din Mamaia. Participă la la secţiunea "Creaţie", cu piesele “Cineva te iubeşte” (Alexandru Vilmanyi) şi “Voi ne-aţi promis cetăţi” (Horia Moculescu), cea din urmă fiind interpretată în duet cu Adrian Daminescu și corul de copii din corul "Voces Primavera". Trei elevi ai Mihaelei Runceanu au făcut o bună impresie la secţiunea "Interpretare". Aceştia sunt: Daniela Nicol (Premiul I), Doru Stelian (Premiul I) şi Amelia Ionaşcu. Festivalul este transmis în direct pe Radio România 2. Selecțiuni din festival au fost difuzate la TVR pe 31 august, 06, 07 și 13 septembrie.
  • În toamna acestui an, începe să cânte la barul-restaurant “Salonul spaniol” din Bucureşti. 
  • În toamna acestui an, la Sala Polivalentă din București, participă în spectacolul "Varietăți de sezon", prezentat de Octavian Ursulescu. În cadrul spectacolului, interpretează "Nu mai vreau să știu" (Dan Dimitriu) și "E-adevărat, iubirea mea" (Repertoriu Internațional). Spectacolul este difuzat la TVR pe 10 ianuarie 1987.
  • Pe 20 noiembrie, la Sala Radio din Bucureşti, participă la cea de-a 20-a ediţie a popularului concurs TV "Şlagăre în devenire", cu piesa "Cântec de seară" (Ionel Bratu Voicescu), interpretată în duet cu Ioan Luchian Mihalea. Concursul este difuzat la TVR pe 13 decembrie.
  • Pe 15 decembrie, la Sala Radio din București, participă în spectacolul "Gala Varietăților", prezentat de Octavian Ursulescu. În cadrul spectacolului, interpretează "Nu mai vreau să știu" (Dan Dimitriu) și "De-ar fi să vii" (Alexandru Vilmanyi). Spectacolul este difuzat la TVR pe 03 ianuarie 1987.
1987
  • În programul de Revelion al Televiziunii Române, participă, alături de alte mari vedete ale muzicii uşoare româneşti, la înregistrarea piesei “Deschideţi poarta soarelui” (Anton Şuteu). De asemenea, participă şi cu clipuri ale pieselor “Zborul vântului” şi “E-adevărat, iubirea mea”.
  • Apar piesele de mare succes: “Haide spune!”, “Iartă”, “Nu te ascunde”, “Să fim copii”, “Vom fi mereu”, "Pentru voi, muguri noi".   
  • Figurează pe LP-urile "Melodii'86 (vol.1)", "Melodii'86 (vol.4)", "Mamaia'87 (vol.2)", "Mamaia'87 (vol.3)" "Melodii'87 (vol.1)", "Melodii'87 (vol.2)", "Şlagăre, şlagăre"
  • În Topul muzical, apărut în revista “Săptămâna” (numărul 839 din 10 ianuarie 1987) şi realizat de Andrei Partoş, pe baza preferinţelor ascultătorilor, Mihaela Runceanu şi Ioan Luchian Mihalea obţin locul 3 cu piesa “Cântec de seară” (Ionel Bratu-Voicescu), lansată în anul 1986.    
  • În ianuarie, piesele de grup “Cântaţi cu noi” şi “Deschideţi poarta soarelui”, ambele pe muzica lui Anton Șuteu, sunt distinse cu Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pe anul 1986. Mihaela Runceanu a figurat ca interpretă la ambele piese.
  • La Concursul de Creaţie de Muzică Uşoară Românească “Melodii’86” (30 ianuarie–01 februarie), desfăşurat la Sala Polivalentă din Bucureşti, Mihaela Runceanu are un enorm succes cu piesa “De-ar fi să vii”, care obţine titlul de Laureată (piesa a a obţinut acest premiu ca şlagăr al anului 1986 după ce, la ediţia precedentă, a obţinut Premiul Juriului la secţiunea “Muzică de dans în prime audiţie”). Tot la "Melodii'86", în afara concursului, interpretează, alături de alte mari vedete ale muzicii pop/uşoare româneşti, “Deschideţi poarta soarelui”, compusă de Anton Şuteu, proaspăt premiată de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Fragmente din festival sunt difuzate la TVR pe 14 februarie.
  • Pe 17 februarie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din orașul natal Buzău, susține un recital, cu ocazia celei de-a 17-a ediții a Lunii Culturii Buzoiene. În spectacol au mai evoluat interpretele Marina Scupra, Camelia Florescu, formația rock "Krypton", grupul satiric "Eveniment", formația de dans tematic și modern "Izvor", orchestra de muzică populară dirijată de Gheorghe Popa, precum și formații din județul Buzău (grupul cameral "Incantații", grupul satiric al Casei de cultură a științei și tehnicii pentru tineret, formația de dansuri populare mixtă a I.O.A. Râmnicu Sărat).
  • În perioada 07–11 aprilie, la Sala Radiodifuziunii Bulgare din Sofia (Bulgaria), participă la popularul concurs de muzică ușoară est-european "8 Șlagăre în Studio", unde este distinsă cu Diploma de Participare. Artista se prezintă în concurs cu piesele "Să crezi în dragostea mea" (Ion Cristinoiu) și "Nu, nu mai vreau să știu" (Dan Dimitriu).
  • “Iartă” (Ion Cristinoiu) ocupă locul II, la categoria "Melodia lunii aprilie", în cadrul concursului radiofonic “Start melodii”, realizat de Titus Andrei.
  • Pe 20 aprilie, la Sala Radio din București, participă în spectacolul "Primăvara șlagărelor", prezentat de Octavian Ursulescu. În cadrul spectacolului, interpretează "E-adevărat, iubirea mea" (Repertoriu Internațional) și "Nu te ascunde" (Cornel Fugaru), cea din urmă fiind prezentată în primă audiție. Spectacolul este difuzat la TVR pe 16 mai.
  • “Haide, spune!” (Viorel Gavrilă) ocupă locul II, la categoria "Melodia lunii mai", în cadrul concursului radiofonic “Start melodii”, realizat de Titus Andrei.
  • În perioada 22–24 mai, susţine un recital la prima ediție a Festivalului Interjudețean de Muzică Ușoară "Flori de Mai", desfăşurat la stadionul "Navrom" din Călăraşi.
  • “Să fim copii!” (Dinu Giurgiu) ocupă locul III, la categoria "Melodia lunii iunie", în cadrul concursului radiofonic “Start melodii”, realizat de Titus Andrei.  
  • Pe 15 iunie, la Sala Radio din București, participă în spectacolul "Stele cu...nume", prezentat de Lucian Avramescu şi realizat de Simona Patraulea şi Anca Sandu. În spectacol au mai participat și alte colegi de breaslă care s-au remarcat la prestigiosul concurs TV "Steaua fără Nume" (Carmen Anton, Angela Ciochină, Eva Kiss, Gina Pătrașcu, Carmen Rădulescu, George Sava, Luminița Scordaliu, Marina Scupra, Doina Spătaru). Acompaniată de Orchestra de Muzică Uşoară a Radioteleviziunii Române (Dirijor: Cornel Popescu), interpretează două piese de Ion Cristinoiu: "Iartă", prezentată în primă audiţie în concert, şi "Să crezi în dragostea mea". Spectacolul este difuzat la TVR pe 08 august.
  • În vara acestui an, cântă la barul “Paradis” din Jupiter. 
  • În perioada 09–11 iulie, participă la Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară "Omul şi marea", desfăşurat la Rostock, în Germania (pe atunci R.D.G.), unde interpretează piesa "Tu nu vei ştii niciodată" (Ionel Tudor), refăcută cu un alt text, special pentru acest eveniment.
  • În seara zilei de 29 iulie, susține un recital la cea de-a 20-a ediţie a “Festivalului tinereţii” (Amara, Ialomiţa), desfăşurat în perioada 29 iulie02 august, la Grădina de Vară din Amara.
  • Pe 09 august, susține două recitaluri la cea de-a 18-a ediție a Concursului Interjudețean de Muzică Ușoară pentru Tineret "Nufărul'87" din Reci, Covasna (08–09 august). Primul recital are loc dimineața pe scena în aer liber a Mestecănișului din Reci și al doilea, în seara aceleiași zile, la Teatrul din Sfântu Gheorghe.
  • În perioada 2630 august, la Teatrul de Vară din Mamaia, participă la secţiunea "Creaţie" a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia’87”, cu piesele “Dacă omul poate fi/Vom fi mereu” (Alexandru Simu), “Adevărul florilor” (Zoltan Boroş) şi “Să-nvingă dragostea” (Dan Pavelescu), cea din urmă fiind interpretată în duet cu George Nicolescu. La această ediţie, opt elevi ai Mihaelei Runceanu participă la secţiunea de Interpretare, printre care și Duetul "Maraton" - Menţiune, Corina Oana Mathia - Premiul Criticii Muzicale oferit de ATM, Grupul Stil - Menţiune, Angela Stoica - Premiul CC al UTC (echivalent cu Premiul I). Festivalul este transmis în direct pe Radio România 2. Selecțiuni din festival au fost difuzate la TVR pe 05,12 și 20 septembrie.
  • În Topul muzical, apărut în revista “Săptămâna” (numărul 876 din 25 septembrie 1987) şi realizat de Andrei Partoş, pe baza preferinţelor ascultătorilor, Mihaela Runceanu obţine locul 5 cu piesa Să fim copii” (Dinu Giurgiu).
  • În  toamna acestui an şi până în primăvara anului 1989, cântă la barul restaurant al hotelului “Dorobanţi” din Bucureşti.
  • În seara zilei de 14 octombrie, susține un recital la o nouă ediţie a Concursului Interjudeţean de Muzică Uşoară “Steaua Sătmarului”, desfăşurat în perioada 13–15 octombrie, la Carei, Satu Mare.
  • Pe 19 octombrie, la Sala Radio din București, participă în spectacolul "Un cântec pe adresa dumneavoastră", prezentat de Octavian Ursulescu. În cadrul spectacolului, interpretează piesele "Să fim copii" (Dinu Giurgiu) și "Haide, spune!" (Viorel Gavrilă). Spectacolul este difuzat la TVR pe 14 noiembrie și 12 decembrie. 
  • Pe 30 octombrie, la Sala Polivalentă din București, participă în spectacolul "Toamna la varietăți", unde interpretează piesele "Iartă" (Ion Cristinoiu) şi "Nu te ascunde" (Cornel Fugaru). Ulterior, spectacolul este difuzat la TVR.
  • În perioada 19–22 noiembrie, susține un recital la cea de-a 16-a ediție a Concursului de Muzică Populară și Ușoară "Toamna Culturală Băcăuană", desfășurat la Casa de Cultură "Vasile Alecsandri" din Bacău. 
  • La începutul lunii decembrie, apare la Casa de discuri "Electrecord", primul album al Mihaelei Runceanu, intitulat “Mihaela Runceanu”. Artista este profund nemulţumită de faptul că discul are un tiraj mic (30.000 de exemplare). În februarie 1988, deoarece tot stocul se epuizase, albumul va fi reeditat, fiind unul dintre cele mai bine vândute discuri ale anului.
  • Pe 12 decembrie, în cadrul celei de-a 21-a ediţii a popularului concurs TV "Şlagăre în devenire", desfăşurat la Sala Radio din Bucureşti, participă cu piesa "Baladă pentru flori" (Ionel Bratu Voicescu/George Ţărnea). Aranjamentul orchestral aparţine lui Eugen Mihăescu, liderul formaţiei "Krypton". Concursul este difuzat la TVR pe 26 decembrie. Din păcate, aceasta a fost ultima ediţie a concursului TV "Şlagăre în devenire". La începutul anului 1988, Mihaela Runceanu va reînregistra la Electrecord această piesă, de data această purtând titlul "Pentru voi, muguri noi". În scurt timp, piesa se va bucura de un mare succes, fiind dedicată elevilor săi de la Școala Populară de Artă.   
1988
  • Participă în cadrul programului de Revelion al Televiziunii Române cu un colaj alcătuit din piesele “E-adevărat, iubirea mea”, “De-ar fi să vii”, “Nu, nu mai vreau să ştiu”, “Să fim copii”, “Haide, spune!”.
  • Apar piesele de mare succes: "A doua zi", "Cât aş fi vrut să te chem", "Conga", “De câte ori îţi spun la revedere”.
  • “De câte ori îţi spun la evedere” (Marcel Dragomir) ocupă locul II, la categoria "Melodia lunii ianuarie", în cadrul concursului radiofonic “Start melodii”, realizat de Titus Andrei. 
  • În Topul muzical, apărut în revista “Săptămâna” (numărul 897 din 26 februarie 1988) şi realizat de Andrei Partoş, pe baza preferinţelor ascultătorilor, Mihaela Runceanu obţine locul 2 cu piesa Să fim copii” (Dinu Giurgiu), care a reintrat in clasament în numărul 894 din 05 februarie 1988.
  • Pe 05 martie, susţine un microrecital în spectacolul "Varietăţi ca-n filme", desfăşurat la Sala Polivalentă din Bucureşti și prezentat de Octavian Ursulescu. Spectacolul va fi difuzat la TVR, pe 09 aprilie. Micorecitalul a fost filmat de către TVR, dar nu s-au difuzat decât nişte fragmente.
  • Pe 12 martie, se difuzează la TVR, spectacolul “Varietăţi cu surprize” (realizator Simona Patraulea), desfăşurat la Sala Radio din Bucureşti. În spectacol, Mihaela Runceanu şi Adrian Daminescu, îmbrăcaţi în costume şi peruci de epocă, interpretează o arie de Mozart (Mihaela Runceanu la vioară şi Adrian Daminescu la violoncel).
  • La Concursul de Creaţie de Muzică Uşoară Românească “Melodii’87” (1113 martie 1988), desfăşurat la Sala Polivalentă din Bucureşti, participă cu piesele "Adevărul florilor" (Zoltan Boroş), “Iartă” (Ion Cristinoiu), Haide, spune!” (Viorel Gavrilă) şi Să-nvingă dragostea” (Dan Pavelescu). Cea din urmă piesă, interpretată în duet cu George Nicolescu, este distinsă cu titlul de Laureată. În ultima seară a concursului, susţine un recital de mare succes fiind acompaniată la piesa "Iartă" de actorul Bogdan Stanoevici şi la "Haide, spune!" de grupul Stil”. Recitalul a fost filmat de către TVR, dar nu s-au difuzat decât nişte fragmente. Din păcate, aceasta a fost ultima ediţie a Concursului "Melodiile Anului". Fragmente din festival sunt difuzate la TVR pe 26 martie.
  • Pe 03 aprilie, susține un recital la cea de-a douăzecea ediție a Concursului Interjudețean de Muzică Ușoară "Primăvara-n Teleorman", dotat cu "Ghiocelul de Aur", desfăşurat în perioada 01–03 aprilie, la Casa de Cultură din Alexandria.
  • La cea de-a 07-a ediţie a Concursului Cântecului Politic pentru Tineret (1517 aprilie 1988), desfăşurată la Sala Radio din Bucureşti, Mihaela Runceanu, împreună cu un grup de elevi de la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, participă cu piesa “Toţi tinerii pot fi prieteni” (Marcel Dragomir), care este distinsă cu Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor.
  • În Topul muzical, apărut în revista “Săptămâna” (numărul 908 din 13 mai 1988) şi realizat de Andrei Partoş, pe baza preferinţelor ascultătorilor, Mihaela Runceanu obţine locul 1 cu piesa De câte ori îţi spun la revedere” (Marcel Dragomir).  Piesa va ramâne pe locul 1 timp de două săptămâni. 
  • Pe 26 mai, susține un recital la cea de-a 08-a ediție a Concursului de Creație și Interpretare a Muzicii Ușoare Românești "Bucureşti'88" (pentru tinerii interpreți din București), desfășurat în perioada 26–27 mai, la Sala Victoria a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti.
  • Pe 28 mai, susţine un recital la cea de-a doua ediție a Festivalului Interjudețean de Muzică Ușoară "Flori de Mai", desfăşurat în perioada 27–29 mai, la Stadionul "Navrom" din Călăraşi.
  • În luna iunie, la Sala Radio din București, participă în spectacolul "Frumoasă vară românească", prezentat de Octavian Ursulescu. În cadrul spectacolului, interpretează piesa "Lângă porți de soare" (Alexandru Simu). Spectacolul este difuzat la TVR pe 16 iulie.
  • La sfârșitul lunii iunie, la Buzău, oraşul său natal, susţine un recital la Liceul de Muzică şi Arte Plastice (pe care l-a absolvit în 1974), cu prilejul tradiţionalei Zile a Învăţătorului.
  • În vara acestui an, cântă la barul “Internaţional” din Neptun.  
  • Pe 14 august, susține două recitaluri la cea de-a 19-a ediție a Concursului Interjudețean de Muzică Ușoară pentru Tineret "Nufărul'88" din Reci, Covasna (12–14 august). Primul recital are loc dimineața pe scena în aer liber a Mestecănișului din Reci și al doilea, în seara aceleiași zile, la Teatrul de Vară din Sfântu Gheorghe.
  • În perioada 31 august04 septembrie, la Teatrul de Vară din Mamaia, participă la secţiunea "Creaţie" a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară "Mamaia’88”, cu piesele Acasă” (Dan Ardelean) şi Cât aş fi vrut să te chem” (Alexandru Vilmanyi), cea din urmă fiind distinsă cu Menţiune. În cadrul festivalului, susţine şi un recital de mare succes, acompaniată de formaţia "Cros" din Tulcea. Recitalul a fost filmat de către TVR, dar nu s-au difuzat decât nişte fragmente. Constantin Bruj, Cristiana Pomârleanu, elevi ai Mihaelei Runceanu, se fac remarcaţi la acestă ediţie. Festivalul Mamaia'88 este și momentul consacrării tinerei Mădălina Manole, o altă elevă a Mihaelei Runceanu, care va deveni una dintre cele mai de succes interprete de muzică pop/ușoară, din anii"90. Festivalul este transmis în direct pe Radio România 2. Selecțiuni din festival au fost difuzate la TVR pe 03, 04, 10 și 11 septembrie.
  • În luna septembrie, figurează pe albumele "Mamaia'88 (vol.3)", "Mamaia'88 (vol.8)".
  • “A doua zi” (Dinu Gurgiu) ocupă locul III, la categoria "Melodia lunii octombrie", în cadrul concursului radiofonic “Start melodii”, realizat de Titus Andrei.  
  • Datorită solicitărilor foarte dese pentru turnee şi spectacole, Mihaela Runceanu  se hotărăşte să-şi reducă din ore la  Şcoala Populară de Artă din Bucureşti. Astfel, începând cu 06 noiembrie 1988 îşi împarte norma cu binecunoscuta interpretă, textieră si profesoară, Viorela Filip. 
  • “Lumina din cuvânt” (Dani Constantin) ocupă locul I, la categoria "Melodia lunii noiembrie", în cadrul concursului radiofonic “Start melodii”, realizat de Titus Andrei. 
  • În prima parte a lunii decembrie, alături de compozitorii Viorel Gavrilă și Cornel Irimia, face parte din juriul unui Concurs Interjudețean de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești, organizat de Centrul de Creație și Cultură "Cântarea României" al orașului Breaza (director: Mircea Dumitrescu). La acest concurs s-au prezentat 30 de tineri interpreți din județul Prahova. Mihaela Runceanu încheie acest festival cu un recital de succes.
1989
  • Pe 01 ianuarie, participă în programul de Revelion al Televiziunii Române cu un clip al piesei “Conga”.
  • Apar piesele de mare succes: “Cântă iubirea”, “Clipe ce dor”, “Dacă totuşi vei pleca”, “Eu nu te-am uitat”, “Fericirea are chipul tău”.   
  • Pe 28 ianuarie, în cadrul rubricii "Autograf Muzical" a emisiunii TV "La sfârşit de săptămână" (TVR), prezintă în primă audiţie piesa “Clipe ce dor”, compusă de Eugen Mihăescu, liderul formaţiei Krypton, care o acompaniază la chitară. Eugen Mihăescu este şi orchestratorul mai multor piese din repertoriul artistei (cum ar fi "Pentru voi, muguri noi").
  • Pe 30 ianuarie, susţine un recital plin de succes, în cadrul unei noi ediţii a concursului TV Steaua fără nume”, desfăşurat la Sala Radio din Bucureşti. În cadrul concursului, a evoluat şi Anca Heroiu (elevă a artistei), fiind în etapa a 2-a. Mihaela Runceanu este acompaniată de formaţia Cros din Tulcea şi, la piesa “Clipe ce dor”, de Eugen Mihăescu. În cadrul acestui recital, prezintă în primă audiţie "Eu nu te-am uitat", piesă din repertoriul formaţiei hard-rock Scorpions. Recitalul a fost filmat de către TVR, dar nu s-au difuzat decât nişte fragmente.
  • Pe 12 februarie, Mihaela Runceanu este intervievată de Ana Maria Zaharescu în emisiunea "Muzicoteca pentru toţi" pe Programul 1 al postului Radio România. În cadrul emisiunii prezintă ultimele sale înregistrări: “Dacă totuși vei pleca” (Zoltan Boroș) și “Cât aș fi vrut să te chem (Alexandru Vilmanyi), cea din urmă lansată la Mamaia’88 și înregistrată la Radio la începutul anului 1989. Ambele piese se vor bucura de succes. Acesta este singurul interviu Radio al Mihaelei Runceanu care există în arhiva familiei acesteia. 
  • Pe 14 februarie, Mihaelei Runceanu i se eliberează Permisul de conducere. 
  • Pe 16 februarie, aşa cum ne este relatat în cartea domnului Nicolae Peneş, “Mihaela Runceanu – Un cântec ucis”, la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, Mihaela Runceanu o cunoaşte pe Mariana Sâmbeteanu, o admiratoare care venise la ea pentru un autograf. La scurt timp, Mariana Sâmbeteanu va lega o prietenie cu Mihaela Runceanu şi îi va fi alături până în fatidica zi de 31 octombrie 1989.
  • Pe 21 și 22 februarie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Iași, este capul de afiș al spectacolelor "Pentru voi, muguri noi" (titlul piesei de mare succes, lansată de Mihaela Runceanu în decembrie 1987). Datorită cererii mari de bilete, s-au programat în total șase spectacole. Acest lucru s-a întâmplat frecvent între anii 1985-1989, perioadă în care Mihaela Runceanu s-a bucurat de un mare succes și o mare popularitate.
  • În luna martie, apare piesa "Un destin nepieritor", interpretată de Mihaela Runceanu, pe muzica compozitoarei Daniela Claudia Nacu și versurile poetei Flavia Buref.
  • Pe 05 martie, la Roman (județul Neamț), susține un spectacol pentru colectivul PTTR (Poștă, Telegraf, Telefon, Radio) din acest oraș.
  • Pe 13 martie, la Sala Radio din București, participă la cele două spectacole Start Melodii89”, realizate de Titus Andrei și prezentate de acesta și Florian Lungu. Aceasta a fost prima serie de spectacole din ciclul Start Melodii89”.
  • Pe 26 martie, la Sala Polivalentă din București, participă la cele trei spectacole "Parada Stelelor'89", realizate de Ansamblul Doina al Armatei, în regia lui Dumitru Cucu și prezentate de Octavian Ursulescu.
  • În Topul muzical, apărut în revista “Săptămâna” (numărul 954 din 31 martie 1989) şi realizat de Andrei Partoş, pe baza preferinţelor ascultătorilor, Mihaela Runceanu obţine locul 6 cu piesa Lumina din cuvânt” (Dani Constantin).  
  • Pe 10 aprilie, la București, are loc premiera filmului "Maria Mirabela in Tranzistoria" (coproducție româno-rusă), în regia lui Ion Popescu Gopo. Muzica filmului aparține compozitorului moldovean Eugen Doga, iar versurile sunt scrise de poetul moldovean Grigore Vieru. Pe coloana sonoră, Mihaela Runceanu interpretează piesa "Cântecul Farazitinei/Hopa, Hopa", scrisă special pentru film. Artista dublează vocea personajului Farazitina, interpretată de Mara Pașici. Acesta este ultimul film regizat de Ion Popescu Gopo.
  • În luna aprilie, acompaniată de Orchestra de Muzică Ușoară a Radioteleviziunii Române (dirijor: Cornel Popescu), înregistrează în studioul "Tomis" al Casei de Discuri "Electrecord", trei cunoscute piese din creația compozitorului Gherase Dendrino ("Drum bun", "În vals ne-am întâlnit" și "Plouă"), care vor fi incluse pe discurile "Melodii de neuitat (vol.1)", "Melodii de neuitat (vol.2)".
  • În noaptea de 29 spre 30 aprilie, Mihaela Runceanu şi Roxana Popescu asistă la toată Slujba de Înviere (Paştele Creştin Ortodox), care a durat 4 ore, la Biserica Izvorul Nou (construită în 1823) de pe Şoseaua Mihai Bravu, nr. 299, în apropiere de intersecția cu Calea Dudeşti. A fost prima şi ultima dată în viața lor, când cele două au stat la toată Slujba de Înviere.
  • În luna mai, apare în librării cartea "Merdianele cântecului" (1989, Editura Muzicală), scrisă de muzicologul Daniela Caraman Fotea. Cartea este o enciclopedie de muzică uşoară/pop românească. Mihaela Runceanu este inclusă cu o minibiografie la paginile 238 și 239. De asemenea, pe parcursul cărții, artista mai este menționată de câteva ori, la minibiografiile unor elevi de-ai săi.
  • Pe data de 04 mai, în garsoniera sa din Bucureşti, îşi sărbătoreşte aniversarea a 34 de ani. Printre invitaţi s-au numărat Roxana Popescu şi Mariana Sâmbeteanu. 
  • Pe 16 mai, susţine un recital la cea de-a treia ediție a Concursului "Flori de Tei", desfăşurat în perioada 15–16 mai, la Centrul de Creație și Cultură "Cântarea României" pentru Studenți din Iaşi.
  • Pe 20 mai, la Sala Polivalentă din Bucureşti, susţine un recital de mare succes în cadrul Concursului de Dans” (18–21 mai), realizat de Titus Munteanu şi prezentat de Octavian Ursulescu. Atât recitalul artistei, cît și tot concursul, au fost filmate de către TVR, dar, din cauza cenzurii de atunci, nu s-au putut difuza. Fragmente din acest concurs, s-au difuzat abia în luna ianuarie 1990. Din fericire, Mihaela Runceanu şi-a înregistrat din carul TV, toate recitalurile filmate (de la festivaluri şi concursuri precum "Mamaia", "Melodiile anului", "Steaua fără nume", etc.). Astfel, aceste recitaluri au rămas în arhiva video personală a artistei.
  • Pe 04 iunie, la Arenele Romane din București, participă la cele două spectacole “La Rampă – Tinereţea”, organizate de Comitetul de Cultură şi Educaţie al Sectorului 5, Bucureşti.
  • Pe 10 iunie, pe stadionul din municipiul Hunedoara, și pe 11 iunie, în amfiteatrul natural din Costești (județul Hunedoara, în munții Orăștiei) participă, alături de alți artiști cunoscuți, în spectacolului extraordinar de varietăți "Gala Muzicii și Comediei", organizat de Teatrul de Comedie din București. Aceste două spectacole maraton au avut loc cu ocazia celei de-a 21-a ediții a manifestării "Întâlnirea Tineretului cu Istoria – (Costești'89)".
  • La jumătatea lunii iunie, pentru o scurtă perioadă, Mihaela Runceanu şi Elena Cârstea cântă la restaurantul “Perla Mării” din Eforie Nord, fiind invitatele formaţiei "Epilog".
  • În Topul muzical, apărut în revista “Săptămâna” (numărul 964 din 09 iunie 1989) şi realizat de Andrei Partoş, pe baza preferinţelor ascultătorilor, Mihaela Runceanu obţine locul 6 cu piesa Cât aş fi vrut să te chem” (Alexandru Vilmanyi), lansată în august 1988 la Festivalul de la Mamaia. 
  • “Fericirea are chipul tău” (Marcel Dragomir) ocupă locul I, la categoria "Melodia lunii iunie", în cadrul concursului radiofonic “Start melodii”, realizat de Titus Andrei. 
  • Pe 02 iulie, la Sala Radio din București, participă la spectacolul “Valsul şi tangoul în...concert”. Acompaniată de Orchestra de Muzică Ușoară a Radioteleviziunii Române, dirijor: Cornel Popescu, interpretează celebra piesă "În vals ne-am întâlnit" (Gherase Dendrino). Spectacolul este difuzat la TVR pe 22 iulie.
  • Pe 09 iulie, la Stadionul Tineretului din București, participă la spectacolul "Tinerețea noastră, tinerețea patriei", organizat de Consiliul Culturii și Educației al Sectorului 1, Bucureşti.
  • Pe 10 iulie, pe scena Teatrului de Vară din Târgu-Mureș, Mihaela Runceanu și Eva Kiss, alături de alți artiști locali, participă la două spectacole prezentate de Octavian Ursulescu și organizate de Centrul de Creație și Cultură "Cântarea României" și Întreprinderea Prodcomplex din Târgu-Mureș.
  • Pe 15 și 16 iulie, la Teatrul de Vară "23 august" din București, participă la cele două spectacole "Izvor de viață roditor", organizat de Centrul de Creație și Cultură "Cântarea României" al Întreprinderii "23 August", în colaborare cu Ansamblul "Hațegana" din Maramureș.
  • Pe 31 iulie, la Stadionul Central din Craiova, participă la spectacolul de varietăți "Careul cu...vedete", organizat de Teatrul Național din Craiova.
  • În vara acestui an, cântă la barul Hotelului “Internaţional” din Sinaia.
  • În seara zilei de 05 august, susține un recital la cea de-a 22-a ediţie a “Festivalului tinereţii” (Amara, Ialomiţa), desfăşurat în perioada 0306 august, la Grădina de Vară din Amara.
  • Pe 08 august, susține un spectacol la Pucioasa (Dâmbovița).
  • Pe 11 august, susține un spectacol la Adjud (Vrancea).
  • În numărul din 18 august al ziarului "Informația Bucureștiului", se anunță că, în curând, Casa de discuri "Electrecord" va lansa al doilea album al Mihaelei Runceanu, intitulat "Pentru voi, muguri noi". Albumul va fi lansat abia la sfârșitul lunii octombrie.
  • Pe 19 și 20 august, la baza turistică pentru tineret "Tei-Toboc" din București, susține un recital, în cadrul unui concurs al tinerilor soliști de muzică ușoară, organizat de Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) și Centrul de Îndrumare a Creației Populare și a Mișcării Artistice de Masă. În concurs au participat, interpreți din București, muncitori, tehnicieni, elevi, studenți, majoritatea elevi ai Școlii Populare de Artă din București.
  • În perioada 30 august03 septembrie, la Teatrul de Vară din Mamaia, participă la secţiunea "Creaţie" a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară "Mamaia’89", cu piesele “Viers din inimă română” (Dragoş Nedelcu) şi “Pentru liniştea planetei” (Cornel Fugaru). Cea din urmă piesă este prezentată în afara concursului şi interpretată alături de Mirela Voiculescu–Fugaru, Loredana Groza, Gabriel Cotabiţă şi Bogdan Bratu. Ovidiu Baciu şi Geanina Olaru, elevi al Mihaelei Ruceanu, obţin fiecare Premiul III la secţiunea "Interpretare”. La aceeaşi ediţie a Festivalului se lansează şi Adrian Enache, un alt elev al Mihaelei Runceanu, pe care aceasta îl remarcă în anul 1988 într-un spectacol şi îl sfătuieşte să se înscrie la Şcoala Populară de Artă. Festivalul este transmis în direct pe Radio România 2. Selecțiuni din festival au fost difuzate la TVR pe 02, 09, 16 și 30 septembrie.
  • În lunile septembrie şi octombrie, figurează pe albumele "Mamaia'89 (vol. 4)", "Melodii de neuitat (vol.1)", "Melodii de neuitat (vol.2)". 
  • În seara zilei de 07 octombrie, TVR difuzează în primă audiţie un nou videoclip al Mihaelei Runceanu, la piesa Cântă iubirea” (Zoltan Boroş), în emisiunea "Toamnă românească". Acesta este ultima filmare TV a Mihaelei Runceanu. În momentul difuzării emisiunii, artista susţine un spectacol la Cluj, în cadrul unui turneu în Ardeal.
  • Pe 08 octombrie, la stadionul Municipal din Sibiu, participă la spectacolul "Șah...viu pe stadion", organizat de Filarmonica de Stat din Sibiu și F.C. Inter.
  • În perioada 10–15 octombrie, aşa cum ne este relatat în cartea "Mihaela Runceanu - Un cântec ucis", scrisă de Nicolae Peneş, participă la cinci spectacole de la Sala Polivalentă din Bucureşti, organizate de Casa de Modă Venus”. La aceste spectacole mai evoluează şi Cornel Constantiniu, Silvia Dumitrescu, Loredana Groza.  
  • Pe 21 octombrie, susţine un spectacol la Piteşti.
  • Pe 22 octombrie, ziarul "Steaua Roșie" (județul Mureș), publică un interviu acordat de Mihaela Runceanu, ziaristului Mihai Suciu. Interviul a avut loc cu ocazia unui turneu al Mihaelei Runceanu, în județul Mureș. Acesta este ultimul interviu acordat de artistă.
  • Pe data de 23 octombrie, în cadrul unui turneu în Ardeal, susţine un spectacol la Turda. Aceasta este ultimul turneu al Mihaelei Runceanu.
  • Pe data de 28 octombrie, la Sala Radio din Bucureşti, participă la cele două spectacole Start Melodii89”, realizate de Titus Andrei. Primul spectacol a avut loc la ora 17:00 iar al doilea la 19:30. Mihaela Runceanu este capul de afiş al spectacolului. Alături de ea, au mai evoluat (în ordinea de pe afiş) Gabriel Cotabiţă, Silvia Dumitrescu, Gabriel Dorobanţu, Anca Ţurcaşiu, Victor Socaciu, Daniel Iordăchioaie, Marius Voicu, Lucia Bubulac. Spectacolele au fost prezentate de Titus Andrei şi Florian Lungu. Mihaela Runceanu a avut un succes fantastic, fiind bisată de două ori. De emoţie, aşa cum obişnuia să facă la concertele sale, îngenunchează la aplauzele publicului. Acestea sunt ultimele spectacole susţinute de Mihaela Runceanu.
  • Pe 30 octombrie, după lungi aşteptări, apare la Electrecord cel de-al doilea album al Mihaelei Runceanu, intitulat Pentru voi, muguri noi”. Albumul a apărut atât pe LP, cât şi pe casetă audio. În doar două zile vânzările discului ajung la o cotă fabuloasă.
  • Tot pe 30 octombrie, conform relatărilor compozitorului și textierului Dan V. Dumitriu și a unei admiratoare care a însoțit-o, merge la sediul TVR, unde efectuează ultima sa înregistrare care, din păcate, nu a mai apucat să fie finalizată și mixată. Artista a imprimat, în studioul muzical TVR, o piesă în primă audiție, pe muzica și versurile lui Dan V. Dumitriu, intitulată "Te vreau mereu, așa cum ești acum". Regizorul muzical al înregistrării a fost Alexandra Cepraga. Piesa trebuia să fie finalizată la începutul lunii noiembrie, deoarece Mihaela Runceanu nu a fost mulțumită de înregistrare, urmând să refacă partea vocală. În decembrie 1989, din cauza dispariției tragice a artistei, piesa a fost încredințată tinerei interprete Roxana Vulpescu.
  • Pe 31 octombrie, dupa ce s-a trezit, conform relatărilor Marianei Sîmbeteanu, Mihaela Runceanu a dat mai multe telefoane. A vorbit cu fotograful Gheorghe Slave, cu Nina Stavarache (organizatoarea spectacolelor de la Sala Polivalentă din perioada 10–15 octombrie, pentru a discuta despre plata acestora pe care încă nu o primise), cu Nina Bercaru (fosta sa profesoară, pentru a o invita la un recital al clasei sale de la Școala Populară de Artă) și cu domnul Mureșan de la Casa de Modă. In jurul orei 12:05, artista pleacă de acasă cu taxiul pentru a comanda cizme și pantofi de la Casa de Modă. După-amiază, merge la sediul Radio România unde se întâlneşte cu Titus Andrei să-şi recupereze negativele (benzile cu varianta instrumentală a cântecelor) de la spectacolul ce avusese loc pe 28 octombrie. Tot la radio, stă mai bine de 3 ore în Cardex (Arhiva Radio), căutând negativele unor cântece pentru a le lucra cu elevii săi. La plecare, Titus Andrei îi face rost de o maşină să o ducă acasă. În jurul orei 19:0019:30, telefonează părinţilor să le spună că, în sfârşit, i-a apărut albumul mult aşteptat. Artista aflase că discul se vindea foarte bine în magazinele de specialitate din Bucureşti şi din ţară.  
  • Pe 01 noiembrie 1989, în jurul orei 1:00 a.m., Mihaela Runceanu este asasinată în garsoniera sa din Bucureşti situată pe Şoseaua Mihai Bravu. În după-amiaza acestei zile, trebuia să aibă un spectacol cu elevii săi, la Şcoala Populară de Artă.
  • În după-amiaza zilei de 04 noiembrie 1989, este înmormântată la cimitirul "Dumbrava” din Buzău. Zeci de mii de oameni au condus-o pe ultimul drum. În această zi, la TVR, în cadrul emisiunii "La sfârşit de săptămână", era programat un "Autograf Muzical", semnat Mihaela Runceanu, care cuprindea piesele "De vei veni" (Octav Firulescu), "Eu nu te-am uitat", "Fericirea are chipul tau" (Marcel Dragomir). Din cauza dispariţiei tragice a artistei, acest "Autograf Muzical", nu s-a mai difuzat.
  • Pe 07 noiembrie 1989, Mihaela Runceanu ar fi trebuit să susţină un spectacol la Buzău. Afişele promoţionale pentru spectacol au împodobit carul mortuar al artistei.
  • În perioada 1217 noiembrie 1989, o parte din programul TV "Revelion'90" s-a filmat la Galeriile Comerciale "Omnia" din Ploieşti, unul dintre cele mai moderne centre comerciale din România, de la acea vreme. Mihaela Runceanu avea de filmat două piese. În timpul filmărilor, s-a dat banda audio cu piesele pe care aceasta trebuia să le interpreteze şi toţi artiştii şi spectatorii au ţinut un moment de reculegere. 
  • Dacă ar fi trăit, la sfârşitul lunii decembrie 1989, Mihaela Runceanu ar fi plecat într-un turneu în Marrakech (Regatul Maroc).

POST-MORTEM
1990
  • La sfârșitul lunii ianuarie, piesa “Pentru liniştea planetei” (Cornel Fugaru), lansată la Festivalul Mamaia'89 și interpretată de Mirela Voiculescu–Fugaru, Loredana Groza, Mihaela Runceanu, Gabriel Cotabiţă şi Bogdan Bratu, este distinsă cu Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pe anul 1989.
  • În mai 1990 se naşte Fan-Club-ul Mihaela Runceanu, înfiinţat de ziaristul Mihai Bogatu. Primul Fan-Club din România. Cu această ocazie, Mihai Bogatu publică broșura "Adevărul în cazul Mihaela Runceanu". Puteţi descărca această broşură la adresa http://reflectiimihaibogatu.blogspot.com/2009/04/adevarul-in-cazul-mihaela-runceanu-dupa.html.  
  • În perioada 23 octombrie 1990–29 ianuarie 1991, bisăptămânal, în ziarul "Senator” din Buzău, Nicolae Peneş publică sub genericul "Un monstru cu chip uman", aspecte de la procesul lui Daniel Cosmin Ștefănescu.
1991
  • Apare cartea "Pagini din procesul asasinului Mihaelei Runceanu", scrisă de Nicolae Peneş. Cartea reuneşte laolaltă toate relatările procesului crimei care au apărut în ziarul "Senator” din Buzău.
  • Apare cartea "Mihaela RunceanuUn cântec ucis", scrisă de Nicolae Peneş şi publicată la editura Monteoru.
  • În perioada 24–26 mai, la Buzău, are loc prima ediţie a Festivalului de Muzică Ușoară "Mihaela Runceanu".
  • Carmen Trandafir, elevă a Mihaelei Ruceanu, obţine Marele Premiu la secţiunea "Interpretare" a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară "Mamaia’91".
1993
  • Apare cartea "Viaţa şi moartea Mihaelei Runceanu” (o re-editare a cărţii „Mihaela Runceanu - Un cantec ucis”), scrisă de Nicolae Peneş şi publicată la Editura Divers Press din Bucureşti.
1999
  • Electrecord lansează albumul "Vom fi mereu" – o compilaţie cu 18 din cele mai mari succese ale Mihaelei Runceanu.
2004
  • Mihaela Runceanu este trecută în cartea "Alternative Pop-Dance" (Editura Humanitas Educaţional), realizată de Daniela Caraman Fotea şi Titus Andrei. Cartea este lansată pe 05 februarie, la Sala Radio din Bucureşti.
  • Pe 26 noiembrie, Mihaela Runceanu este declarată post-mortem cetățean de onoare al municipiului Buzău. Distincţia a fost atribuită de consilierii locali. La şedinţa ordinară, acelaşi titlu a fost acordat altor 13 personalităţi. Printre ei se numără scriitorii Nicolae Peneş şi Radu Cârneci, muzeograful Valeriu Nicolescu, regizorul Nicolae Cabel şi jurnalistul Dumitru Ion Dincă. La propunerea grupului Opoziţiei din Consiliul Local, pe lista cetăţenilor de onoare ai oraşului Buzău a fost trecută şi regretata artistă. Distincţia va fi oferită familiei Mihaelei Runceanu, pe 11 aprilie 2005.
2007
  • Pe data de 10 decembrie, apare o ediţie de colecţie a “Jurnalului Naţional”, dedicată Mihaelei Runceanu. Ediția este însoţită de un CD cu 20 de piese de succes ale artistei.
2008
  • În perioada 2931 mai 2008, Festivalul Naţional de muzică Uşoară “Mihaela Runceanu” reînvie dupa o pauză de 5 ani şi este organizat de Agentia M-BODY MUSIC şi Asociaţia Pentru Calitatea Serviciilor în Showbiz din Romania – ACSSR, în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului Buzău, Fundaţia Pentru Tineret Buzău şi în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Buzău.
2009
  • În toamnă, cartea "Mihaelei Runceanu Un cântec ucis", scrisă de Nicolae Peneş, este re-editată şi publicată la Editura Editgraph.
  • Cu ocazia comemorarii a 20 de ani de la dispariția artistei, Asociaţia Culturală Fan Club Mihaela Runceanu din Bucureşti, organizează în ziua de duminică, 01 noiembrie 2009, la Casa de Cultura a Studenților (Grigore PreoteasaCalea Plevnei nr. 61), manifestarea comemorativă intitulată "EU NU TE-AM UITAT". Spectacolul în sine a fost un omagiu adus Mihaelei Runceanu de nume cunoscute ale scenei muzicale si de fosti elevi ai ei, precum (în ordine alfabetică): Formația "Amadeus", Maria Botta, Silvia Dumitrescu, Adrian Enache, Marina Florea, Daniel Iordachioaie, Viorela Filip, Miki, George Nicolescu, Andreea Runceanu şi Xenti Runceanu, Carmen Trandafir, dar si de solisti care s-au format in cadrul Fan Clubului precum  Catalin Magdalinis, Ioana Nanasi, Francesca Nistor, Corina Teodorescu si Aurel Toma.
2010
  • Pe 09 mai, Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti si Asociatia Culturala Fan Club Mihaela Runceanu au organizat concertul "Noi nu te-am uitat" dedicat zilei de nastere a Mihaelei Runceanu. Au participat (în ordine alfabetică): Gabriel Cotabiţă, Silvia Dumitrescu, Marina Florea, Catalin Magdalinis, George Nicolescu, Maria Radu, Andreea Runceanu şi Xenti Runceanu, Carmen Trandafir s.a.
  • În luna august apare la Electrecord albumul "Mihaela Runceanu & Roxana Popescu". Acest album a reunit 14 din piesele interpretate de Mihaela Runceanu şi Roxana Popescu, majoritatea pe versurile celei din urmă. 
  • Pe 04 noiembrie 2010, la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti a avut loc spectacolul "Pentru voi, muguri noi" dedicat Mihaelei Runceanu. Spectacolul a fost organizat de către Casa de Cultura a Studenţilor din Bucureşti şi Fan Clubul Mihaela Runceanu. Au participat: Silvia Dumitrescu, Formația Amadeus, Minodora Dediș, Radu Ion, Cătălin Magdalinis, Vlad Miriță, Irina Popa, Andreea şi Xenti Runceanu, Ioana Sandu, Alina Sorescu, Marian Stere, Aurel Toma etc. Momentele de vârf ale spectacolului au fost apariţia Stelei Enache şi recitalul extraordinar susţinut de Corina Chiriac.


Bibliografie: 
Bogatu, Mihai: Adevărul în cazul Mihaela Runceanu, Editată de Fan Clubul Mihaela Runceanu, 1990. 
Caraman – Fotea, Daniela: Meridianele cântecului, Bucureşti, Editura Muzicală, 1989.
Caraman – Fotea, Daniela; Andrei, Titus: Alternative Pop Dance, Bucureşti, Editura Humanitas Educaţional, 2003.
Colecţiile revistelor "Litoral", "Informaţia Bucureştiului", "Săptămâna", "Scînteia tineretului", "Programul Radio-TV", consultate la Biblioteca Judeţeană "I.N. Roman", Constanţa.
Ediţia de colecţie a "Jurnalului Naţional" din 10.12.2007.
Peneş, Nicolae: Viaţa şi moartea Mihaelei Runceanu, Bucureşti, Editura Divers Press, 1993.
Peneş, Nicolae: Pagini din procesul asasinului Mihaelei Runceanu, 1991.