joi, 25 aprilie 2013

"Iartă" - Un nou album Mihaela Runceanu

Acum câteva zile, a apărut pe piaţă un nou album Mihaela Runceanu. Albumul se numeşte "Iartă" şi a fost lansat de Electrecord, în colaborare cu Roton şi Naţional FM. Albumul, care conţine 17 succese ale Mihaelei Runceanu, face parte din seria de albume de colecţie "Voci de Aur".
Sunt foarte bucuros de faptul că Dănuţ Popovici, un alt mare fan al Mihaelei, a fost primul care şi-a achiziţionat acest album. Domnul Popovici a cumpărat primele 2 exemplare direct din fabrică. Unul pentru el şi altul pentru mine :) 
Deşi toate cele 17 piese au apărut deja pe albumele precedente ale Mihaelei, albumul merită să fie în colecţia oricărui admirator al regretatei artiste. Calitatea sunetului este foarte bună iar prezentarea grafică a albumului este reuşită.
Critici?Ar fi câteva. Din sutele de fotografii din arhiva Mihaelei, pe care Nicoleta Opaiţ şi subsemnatul le-am scanat, s-a folosit din nou fotografia cu Mihaela la fereastră (fotografie care s-a folosit deja pentru coperta altor două albume). Prezentarea scrisă de ziaristul Răzvan Marc este reuşită şi la obiect, dar conţine câteva inexactităţi despre cariera şi decesul artistei (ex: Mihaela a studiat vioara, nu violoncelul; ziaristul scrie că artista a fost ucisă de un fan, lucru care nu a fost dovedit).
Cu toate acestea, salutăm această frumoasă iniţiativă. Albumul "Iartă" este o surpriză foarte plăcută!
Curând, albumul va putea fi achiziţionat de la magazinele de specialitate, precum şi de pe Internet.
Al dvs,
Mircea82